Antena 3 CNN Actualitate Educație ÎNSCRIERE CLASA PREGĂTITOARE. Lista actelor necesare pentru înscrierea elevilor

ÎNSCRIERE CLASA PREGĂTITOARE. Lista actelor necesare pentru înscrierea elevilor

o_1d7eq91ac1eeo161qp9d7gj18ep8.jpg
02 Apr 2019   •   13:42

ÎNSCRIERE CLASA PREGĂTITOARE. Aproximativ 500 de locuri sunt disponibile, în etapa a doua de înscrieri, la nivelul judeţului Caraş-Severin, pentru clasa pregătitoare, pentru anul şcolar 2019 - 2020.

ÎNSCRIERE CLASA PREGĂTITOARE "Conform calendarului de înscriere pentru clasa pregătitoare, pentru anul şcolar 2019 - 2020, pe data de 25 martie, erau 1.634 de cereri care sunt valide. În judeţul Caraş-Severin, pentru anul şcolar următor sunt 2.104 locuri. Unităţile de învăţământ, conform calendarului, vor afişa, în data de 28 martie, lista locurilor rămase libere, iar o zi mai târziu, aceste locuri vor fi vizibile şi pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin", a declarat marţi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISJ Caraş-Severin, prof. Ionel Moatăr.

ÎNSCRIERE CLASA PREGĂTITOARE Pe raza judeţului au fost aprobate 115 clase, dintre care patru clase au profil step by step, la Colegiul Naţional "Traian Lalescu" din Reşiţa - două clase, la Colegiul Naţional "Mircea Eliade" - o clasă, precum şi la Liceul Tehnologic "Clisura Dunării" din Moldova Nouă - o clasă.

ÎNSCRIERE CLASA PREGĂTITOARE Procesul de completare şi depunere a cererilor pentru înscrierea copiilor în învăţământul primar a avut loc în perioada 4 - 22 martie, urmând ca cea de-a doua etapă să aibă loc în perioada 2 - 8 aprilie, pentru locurile rămase libere.

ÎNSCRIERE CLASA PREGĂTITOARE În vederea înscrierii pe locurile disponibile, este nevoie de mai multe acte, respectiv o cerere-tip de înscriere, copie şi original după actul de identitate al părintelui/tutorelui legal (părinţii divorţaţi vor trebui să depună la înscriere şi hotărârea judecătorească definitivă din care rezultă modul în care se exercită autoritatea părintească şi unde a fost stabilită locuinţa minorului), copia şi originalul certificatului de naştere al copilului, dar şi o copie a documentului care atestă dezvoltarea psihosomatică necesară pentru parcurgerea clasei pregătitoare, acolo unde este cazul.

Sursă: Agerpres
×
Citește mai multe din Educație
» Vezi toate știrile din Educație
Cele mai noi știri
Parteneri
x close