Guvernul a adoptat, joi, OUG pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011. Actul normativ modifică cadrul legal privind plata și decontarea transportului elevilor școlarizați în altă localitate decât cea de domiciliu.
"Se majorează de 4 ori suma destinată transportului elevilor școlarizați în altă localitate decât cea de domiciliu. Pentru transportul elevilor, se va asigura o sumă forfetară lunară de 60 de lei/ lună pentru distanta de până la 3 kilometri, iar pentru distanțele ce depășesc această valoare, suma de 60 lei/ lună se va suplimenta cu 6 lei/ lună pentru fiecare kilometru.
În cazul în care costul transportului este mai mare decât suma forfetară, aceasta poate fi majorată cu până la 100%, dar nu mai mult decât contravaloarea documentelor de transport prezentate de către elevii care solicită suplimentarea sumei forfetare.
În acest caz, sumele se decontează pe baza documentelor de transport emise de operatorii de transport”, anunță Executivul.
Potrivit sursei citate, în situația în care suma forfetară lunară majorată cu 100% nu acoperă cheltuielile lunare de transport pe bază de abonament/ pachet de bilete, diferența poate fi decontată din bugetele consiliilor județene.
"Elevilor care sunt cazați la internat sau în gazdă în localitatea unde studiază li se asigură decontarea cheltuielilor de transport între localitatea în care studiază şi localitatea de domiciliu, din bugetul Ministerului Educației, prin unitățile de învățământ unde sunt școlarizați, atât pentru contravaloarea a 4 călătorii dus-întors/lună, cât şi pentru contravaloarea unei călătorii dus-întors efectuate în perioada fiecărei sărbători legale.
Decontarea se face pe baza documentelor de transport. O altă modificare se referă stabilirea cadrului legal ce va permite autorităților locale să susțină transportul școlar specializat de tip curse școlare pentru transportul de la ori până la unitatea de învățământ în toate etapele învățământului preuniversitar: primar, gimnazial și liceal.
Finanțarea cheltuielilor pentru transportul specializat al elevilor se asigură de la bugetul de stat, din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat către bugetele locale”, se menționează în finalul comunicatului.