Antena 3 CNN Actualitate Educație Grădinițe și creșe din Bucureşti deschise și în lunile de vară. Sectorul din Capitală unde a fost aprobat proiectul "Grădiniţa din vacanţa mare"

Grădinițe și creșe din Bucureşti deschise și în lunile de vară. Sectorul din Capitală unde a fost aprobat proiectul "Grădiniţa din vacanţa mare"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 21:11 16 Mai 2024 Modificat la 21:12 16 Mai 2024
gradinita
Grădinițe și creșe din Bucureşti deschise și în lunile de vară. Sectorul din Capitală unde a fost aprobat proiectul "Grădiniţa din vacanţa mare" Sursa foto: Facebook / Gabriela Firea

Hotărârea a fost aprobată joi, 16 mai, în şedinţa Consiliului Local al Sectorului 2.

Proiectul "Grădiniţa din vacanţa mare" se va derula în lunile iulie şi/sau august în: Grădiniţa nr. 23+creşă, Grădiniţa nr. 135, Grădiniţa nr. 137, Grădiniţa nr. 233, Grădiniţa nr. 138, Grădiniţa nr. 276, Grădiniţa Albinuţa, Grădiniţa Steluţa, Grădiniţa Luminiţa, Grădiniţa Alice, Grădiniţa Ciobănaşul.

Conform documentaţiei ataşate proiectului, acesta a fost elaborat în urma numeroaselor solicitări venite din partea părinţilor care nu au posibilitatea de a sta acasă cu copiii în timpul vacanţei.

În timpul lunilor de vară se vor desfăşura activităţi educative, sportive sau recreative, programul fiind între orele 7.30 - 17.30. 

În baza unui amendament depus de grupurile PSD şi PNL, suma destinată acestui proiect a fost majorată de la 2,5 la 2,7 milioane lei.

Înscrierile se vor realiza doar fizic, la unitatea de învăţământ pentru care se optează, în limita locurilor disponibile şi în ordinea depunerii solicitărilor, având prioritate copiii înscrişi în respectiva unitate de învăţământ în anul şcolar 2023-2024.

În situaţia în care numărul de cereri pentru o unitate de învăţământ va depăşi numărul locurilor alocate, părintele va fi redirecţionat către cea mai apropiată unitate de învăţământ care mai are locuri disponibile. Grupele de preşcolari şi antepreşcolari vor fi formate din 15 - 20 de copii.

Hrana copiilor se va suporta din contribuţiile părinţilor.

Copiii care provin din familii cu venituri mici sau fără venituri beneficiază de un sprijin financiar zilnic de 22 lei, pe întreaga perioadă de derulare a proiectului.

×
Parteneri
x close