Antena 3 CNN Actualitate Educație FSLI: Avem o programă neatractivă; elevii uită ce învaţă

FSLI: Avem o programă neatractivă; elevii uită ce învaţă

2 minute de citit Publicat la 17:45 05 Oct 2015 Modificat la 17:45 05 Oct 2015
elevi.jpg
România are o programă educațională neatractivă, iar elevii învață lucruri prea multe pe care le uită într-o săptămână sau două și intră în mediul universitar nepregătiți, a declarat, luni, într-o dezbatere organizată cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ /FSLI/.
'Discutăm de componenta curriculară și trebuie să recunoaștem că avem programe neatractive și că elevii învață lucruri prea multe pe care le uita la o săptămână sau două și intră în mediul universitar nepregătiți. Trebuie să punem accent mai mult pe partea aplicativă. Mi-aș dori să găsim un sistem de evaluare obiectiv prin care nota 7 de la Colegiul Sf. Sava să fie echivalentă cu nota 7 de la un liceu din Satu Mare. Dascălii au fost umiliți în ultimii 25 de ani. Dascălul a ajuns la 880 de lei salariu net, după ce guvernanții au mărit în ultimii ani cu 45% aceste salarii. Să ne gândim la Finlanda, unde s-a reformat învățământul cu reformarea dascălilor. Nu mai există practică pedagogică, metodica predării. Un alt pion extrem de important în străinătate este baza materială. Învățământul românesc este departe de a avea bază materială. Acolo unde avem copii nu avem bază materială, iar acolo unde nu sunt copii există. Cum este posibil ca în 2014 să avem peste 4.000 de clădiri fără autorizație sanitară?', a afirmat Hăncescu.

Potrivit reprezentantului FSLI, sistemul de învățământ din România trebuie să aibă o alocare de 6% din produsul intern brut /PIB/, în condițiile în care la ora actuală alocarea este de numai 3,5% din PIB.

'Un alt pilon important este legislația. Din păcate, în România lucrurile nu stau bine. Ne dorim o lege în care să fim toți actori implicați și să lăsăm orgoliile la o parte. Educația nu este a unui partid, este a tuturor. Este inadmisibil ca România să aloce 3,5% din PIB pentru Educație în condițiile în care media în Uniunea Europeană este de 5,25%. În lege scrie că trebuie să se aplice 6% din PIB. Și cu 0,5% în fiecare an, educația din România poate să atingă niște standarde. Partidele politice sunt provocate să facă acest efort pentru ca educația să primească atât cât trebuie. Un demers pe care l-am făcut recent către partidele politice este să adopte inițiativa de a acorda statutul de autoritate publică pentru dascăli', a menționat Simion Hăncescu.

Federația Sindicatelor din Educație 'Spiru Haret' organizează, luni, alături de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ /FSLI/ și Federația Națională Sindicală 'Alma Mater' dezbaterea cu tema 'Educația 2018'.

Evenimentul are loc în contextul în care luni, 5 octombrie, este sărbătorită Ziua Mondială a Educației.

×
x close