Antena 3 CNN Actualitate Educație Evaluare Națională. Ce se întâmplă cu elevii infectați cu COVID-19

Evaluare Națională. Ce se întâmplă cu elevii infectați cu COVID-19

1 minut de citit Publicat la 22:08 15 Mai 2020 Modificat la 22:08 15 Mai 2020
Evaluare Națională. Ce se întâmplă cu elevii infectați cu COVID-19

„Elevii aflați în izolare/confirmați pozitiv cu noul coronavirus vor susține probele conform unei proceduri speciale, elaborate de Ministerul Educației și Cercetării. Pentru elevii care solicită și primesc, în cazuri justificate, aprobarea Comisiei Naționale de Organizare a Evaluării Naționale în vederea susținerii probelor cu subiectul de rezervă, se organizează proba scrisă/probele scrise după finalizarea ultimei probe prevăzute în calendarul de desfășurare a EN VIII”, conform noii metodologii.

Programele pentru disciplinele de examen sunt cele aprobate prin ordinul ministrului educației și cercetării nr. 4.115/2020. Din structura acestora au fost eliminate conținurile ce urmau a fi parcurse în semestrul al II-lea, precizează sursa citată.

„Contestațiile pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora”, arată MEC.

Supravegherea probelor scrise este asigurată, pentru fiecare sală, de minimum un asistent, cadru didactic de altă specialitate decât cea corespunzătoare disciplinei la care se susține proba, adaugă MEC.

Depunerea/transmiterea contestațiilor se va realiza pe data de 22 iunie, între orele 16:00 - 19:00 și pe data de 23 iunie între orele 08:00 - 12:00.

Evaluarea Națională se va desfășura după următorul calendar:

2 - 5 iunie înscrierea elevilor
15 iunie probă scrisă: Limba și literatura română
17 iunie probă scrisă: Matematică
18 iunie probă scrisă: Limba și literatura maternă
22 iunie Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 14:00)
22 iunie (orele 16:00 - 19:00)
23 iunie (orele 8:00 – 12:00) Depunerea contestațiilor
23-26 iunie Soluționarea contestațiilor
27 iunie Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

×
x close