Antena 3 CNN Actualitate Educație Evaluare Națională 2024, clasa a IV-a. Calendarul probelor și modele de subiecte

Evaluare Națională 2024, clasa a IV-a. Calendarul probelor și modele de subiecte

Evaluarea Națională de la clasa a IV-a începe pe 21 mai, cu proba scrisă la Limba română.

subiecte evaluare nationala
Evaluare Națională 2024, clasa a IV-a. Calendarul complet al probelor și modele de subiecte Sursa foto: Getty Images I arrowsmith2
de Redacția Antena 3 CNN    |    18 Mai 2024   •   08:00

Elevii de clasa a II-a au susținut deja probele Evaluării Naționale, iar cei care urmează sunt școlarii de clasa a IV-a.

Evaluarea Națională de la clasa a IV-a începe pe 21 mai, când va avea loc proba scrisă la Limba română.

Totodată, pentru elevii de clasa a VI-a, probele din cadrul Evaluării Naționale 2024 vor începe pe data de 28 mai.

În GALERIA FOTO puteți vedea subiectele primite de elevi la Evaluarea Națională de la clasa a IV-a din 2023.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

La clasa a IV-a, vor fi testate cunoștințele elevilor la Limba română, Matematică și Limba maternă.

Cum se desfăşoară testarea de la Evaluare Naţională pentru clasa a IV-a

Sălile în care se realizează testarea de la Evaluare Naţională 2024 sunt, de regulă, chiar cele în care elevii susţin orele în mod obişnuit.

Evaluarea Naţională 2024 la clasa a IV-a se desfăşoară în timpul orelor de curs, elevii având la dispoziție 60 de minute pentru rezolvarea subiectelor.

Totodată, elevii de clasa a IV-a se vor aşeza în bănci aşa cum obişnuiesc, având în vedere că subiectele sunt pe două numere. 

Fiecărui elev de clasa a IV-a i se distribuie testul de la Evaluare Naţională 2024, pe care trebuie să-şi noteze numele, prenumele, dar şi unitatea de învăţământ.

Înregistrarea şi monitorizarea timpului de rezolvare a testelor de la Evaluare Naţională se fac de către administratorul de test. Totodată, acesta asigură respectarea ordinii şi a liniştii în sala de clasă în timpul susţinerii testelor de la Evaluare Naţională 2024.

La finalul timpului alocat pentru rezolvarea subiectelor de la Evaluare Naţională, profesorul recuperează testele de la elevi.

Calendar Evaluare Națională clasa a IV-a

  • 21 mai – Limba Română
  • 22 mai – Matematică
  • 23 mai – Limba maternă

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close