Antena 3 CNN Actualitate Educație Eroul Zilei. Performanță uriașă pentru șase elevi din România la NASA

Eroul Zilei. Performanță uriașă pentru șase elevi din România la NASA

<1 minut de citit Publicat la 12:41 10 Apr 2019 Modificat la 12:41 10 Apr 2019
o_1d839rhpvbtp1cdq18nvgtr10ce8.jpg

Șase liceeni de la Colegiul Național Sfântul Sava au câștigat un concurs NASA la care au participat peste 3.000 de echipe din toată lumea. Adolescenții au proiectat o navă plasată în spațiu, independentă de orice planetă, capabilă să susțină 12.500 de oameni.

”Serendipity” a impresionat juriul format din experți NASA, care au decis că este cel mai bun proiect și merită să câștige premiul întâi, la egalitate cu un grup din India.

Festivitatea de premiere va avea loc în luna iunie, în Arlington, Statele Unite ale Americii, însă o sarcină la fel de dificilă ca proiectarea navei spațiale este strângerea de fonduri pentru ca elevii geniali să poată ajunge la sediul NASA.

„Am veni fiecare cu idei, apoi le-am combinat. Am vorbit foarte mult despre proiect. Proiectul a durat cam două luni și jumătate, până am început să-l punem pe foaie”, a povestit Adela Dănescu, membru al echipei.

„Este primul proiect pe care l-am făcut și țin să susțin că are niște sisteme care să susțină viața a 12.500 de persoane, iar prin intermediul acestor sisteme să le ofere aceleași condiții ca pe Pământ, a precizat Flaviu Cosma.

„Am vrut să demonstrăm că putem și ne-am împărțit sarcinile, în funcție de preferințele și abilitățile fiecăruia”, a împărtășit Ioana Balint.

 

×
Etichete: NASA Eroul Zilei
x close