Antena 3 CNN Actualitate Educație Eroii zilei: România, trei premii întâi la un concurs internaţional organizat de NASA

Eroii zilei: România, trei premii întâi la un concurs internaţional organizat de NASA

<1 minut de citit Publicat la 13:07 07 Apr 2017 Modificat la 13:07 07 Apr 2017
o_1bd3u3iopqjp1enpduvjmgfgf8.jpg
Sursa foto: Foto captura Antena 3

România are cu ce se mândri! Elevii Colegiului Naţional "Andrei Şaguna" din Braşov au câştigat trei premii întâi la un concurs internaţional organizat de NASA.  Copiii au avut ca temă să proiecteze mici planete artificiale pe care pot trăi oameni.

Astfel, elevii au fost nevoiţi să găsească soluţii viabile pentru sustenabilitatea vieţii, de la date tehnice până la cele de convieţuire şi organizare socială. Câştigătorii au spus că şi-au dorit să contruiască un loc unde este niciodată război, iar oamenii sunt buni şi primitori.

Acesta este cel mai bun rezultat al României de până acum, iar coordonatorul copiilor a fost profesoara Carmen Tănăsescu.

Doamna profesoara și elevii campioni au vorbit, la rubrica Eroul zilei, de la Previziuni, despre performanțele lor.

×
x close