Antena 3 CNN Actualitate Educație Aproape 500.000 de elevi din România vor lua bursă de merit

Aproape 500.000 de elevi din România vor lua bursă de merit

Silvia Preda
1 minut de citit Publicat la 17:15 27 Oct 2023 Modificat la 17:15 27 Oct 2023
examen scoala
Sursa foto: Profimedia Images

"Conform prevederilor din Metodologia-cadru de acordare a burselor - art. 23, alin. (2), până la data de 25 octombrie 2023, inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) au transmis numărul de beneficiari pentru fiecare dintre categoriile de burse, respectiv excelenţă olimpică I, excelenţă olimpică II, merit, socială, tehnologică şi pentru încurajarea participării la educaţie a mamelor minore", precizează instituţia într-un comunicat de presă.

Potrivit Ministerului Educaţiei, de bursa de excelenţă olimpică I vor beneficia 170 de elevi, de bursa de excelenţă olimpică II 2.750 de elevi, iar de bursa tehnologică 82.512 de elevi.

Bursa pentru încurajarea participării la educaţie şi prevenirea abandonului şcolar pentru mamele minore are 731 de beneficiare.

Citeşte şi: Marcel Ciolacu, despre elevii care primesc bursă de merit cu medii sub 5: ”Aşa ceva este inadmisibil”

Ministerul menţionează că performanţa şcolară este recompensată prin acordarea burselor de excelenţă olimpică I şi II.

"Bursa de merit înlocuieşte bursa de merit şi bursa de studiu, aşa cum erau prevăzute înainte de intrarea în vigoare la Legii nr. 198/2023 şi se acordă mai multor categorii de beneficiari, aşa cum sunt prevăzuţi în cuprinsul art. 7, alin. (1) din Metodologia de acordare a burselor şcolare. Scopul burselor de merit care se acordă primilor 30% dintre elevii fiecărei clase, în ordinea descrescătoare a mediilor anuale, este de a stimula progresul şcolar individual, prin raportare la colectivul de elevi din care beneficiarii fac parte, precum şi îmbunătăţirea mediei naţionale a rezultatelor obţinute de elevi, luând în calcul contextele de învăţare diferite", afirmă Ministerul Educaţiei.

 

×
TOP articole
x close