Antena 3 CNN Actualitate Educație Trei elevi români au câștigat locul I la cea mai mare competiție de știință și tehnologie din lume, pentru proiectul „Aripa de șoim”

Trei elevi români au câștigat locul I la cea mai mare competiție de știință și tehnologie din lume, pentru proiectul „Aripa de șoim”

Roxana Mihăiescu
3 minute de citit Publicat la 21:30 03 Iul 2024 Modificat la 21:31 03 Iul 2024
BeFunky-collage - 2024-07-03T210910.964
Proiectul lor, „Aripa de șoim”, ar putea contribui la eficientizarea zborurilor, prin scăderea consumului de carburant cu până la 5% / sursă foto: Facebook MEAT

Proiectul lor, „Aripa de șoim”, ar putea contribui la eficientizarea zborurilor, prin scăderea consumului de carburant cu până la 5% şi sporirea manevrabilităţii. Planurile de viitor ale României în domeniul aeronautic au fost discutate miercuri de ministrul Economiei, Ştefan-Radu Oprea, împreună cu cei trei elevi câştigători ai „International Science and Engineering Fair” din Los Angeles, potrivit  Agerpres.

„Ministrul economiei, antreprenoriatului şi turismului, Ştefan-Radu Oprea, s-a întâlnit miercuri, 03 iulie a.c., cu Filip Buşcu, David Ghiberic şi Rareş Marinescu, elevi ai Liceului Internaţional de Informatică - Bucureşti şi viitori studenţi în universităţi internaţionale de top, pentru a discuta planurile de viitor ale României în domeniul aeronautic.

Tinerii au fost însoţiţi de directorul instituţiei de învăţământ, Hayati Agaoglu, la discuţii participând şi Bogdan Costaş - directorul ROMAERO şi George Brezoi - preşedintele consiliului de administraţie Avioane Craiova S.A. Filip Buşcu, David Ghiberic şi Rareş Marinescu sunt marii câştigători ai "International Science and Engineering Fair" din Los Angeles, cea mai mare competiţie de ştiinţă şi tehnologie din lume pentru participanţii sub 21 de ani”, informează ministerul într-un comunicat, potrivit sursei citate.

Proiectul lor „Aripa de şoim”, la care au lucrat mai mult de un an, este inspirat din natură şi reprezintă o aeronavă la scară reală, care ar putea contribui la eficientizarea zborurilor, datorită designului său. Aripile de direcţie, coordonate independent, promit scăderea consumului de carburant cu până la 5% şi sporirea manevrabilităţii, spre exemplu, pentru avioanele de luptă.

„Sincere felicitări! Îmi doresc ca astfel de idei creative şi inovative să se transforme în produse care, mai departe, să se industrializeze.

Prin voi, prin intermediul tinerilor, putem să dezvoltăm această domeniu al aeronauticii şi să facem un salt important, mai ales ţinând cont că România are o puternică tradiţie în acest sens”, a declarat ministrul Economiei, în comunicatul citat.

În timpul discuţiilor, au fost realizate şi schimburi de idei cu privire la industria naţională de apărare, precum şi referitoare la oferta educaţională de profil.

„Am dezvoltat proiectul cu şurubelniţa în mână”, a povestit David, explicând canalizarea eforturilor echipei, în mod prioritar, pe partea pratică a proiectului.

Potrivit sursei citate, tinerii au descris, în continuare, şi sarcinile atribuite fiecăruia, începând de la responsabilitatea asamblării şi proiectării avionului, realizarea simulărilor necesare funcţionării şi, nu în ultimul rând, programarea sistemului de bord ce a incorporat şi un sistem de pilot automat, care a permis înregistrarea şi transmiterea datelor.

Oprea le-a transmis olimpicilor că MEAT, alături ROMAERO şi alte companii de profil aflate în coordonare, le pot pune la dispoziţie infrastructura şi echipamentele necesare pentru a-şi continua descoperirile, care au potenţialul de a pune România pe radarul marilor companii aeronautice.

În contrapartidă, tinerii i-au adresat demnitarului invitaţia de a fi prezent în locul în care a luat naştere povestea de succes a proiectului câştigător: garajul unuia dintre cei trei elevi.

Încă o dată tinerii ?? României reușesc să impresioneze prin rezultatele remarcabile obținute la competițiile...

Publicată de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului pe Miercuri, 3 iulie 2024

×
x close