Antena 3 CNN Actualitate Educație Cei mai mulți elevi sunt epuizați și consideră că nu sunt pregătiți pentru examene, arată cel mai recent sondaj

Cei mai mulți elevi sunt epuizați și consideră că nu sunt pregătiți pentru examene, arată cel mai recent sondaj

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 13:12 05 Apr 2022 Modificat la 13:12 05 Apr 2022
elevi
Sursa foto: Hepta/ Mediafax Foto / Alexandru Dobre

Cei mai mulți dintre elevii de clasa a VIII-a spun că nu se simt pregătiți pentru examenele naționale care urmează.

31% dintre copiii din învățământul secundar inferior și superior afirmă că au rămas în urmă cu materia școlară, în vreme ce aproape 60% dintre elevi fac meditații la cel puțin o materie.

Potrivit sondajului, citat de Mediafax, cei mai mulți elevi se simt extenuați și copleșiți și consideră că în acest an școlar au avut nevoie de mai mult ajutor din partea profesorilor.

Totodată, elevii din mediul urban afirmă că sunt mai triști, mai obosiți sau că se simt singuri, în comparație cu cei din mediul rural.

În cazul celor care au de dat un examen, aceste sentimente sunt acutizate, au constatat cei de la Organizația Salvați Copiii.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, vrea schimbarea legii educației naționale

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat, în luna martie, că este nevoie ca, în Legea Educației Naționale, să fie prevăzută și o formă de învățământ hibrid, care să valorizeze competențele digitale achiziționate atât de profesori, cât și de elevi și de studenți.

„Ministrul Educației este dator să respecte legislația în vigoare. Legea educației naționale prevede trei forme de organizare a învățământului superior, învățământ cu frecvență, învățământ cu frecvență redusă și învățământ la distanță. Fiecare dintre aceste trei forme de organizare a beneficiat de acreditare din partea Agenției Române de Asigurare a Calității.

Este nevoie ca în Legea educației naționale să prevedem o formă de învățământ hibrid, care să poată să pună în valoare competențele digitale achiziționate atât de profesori, cât și de elevi și de studenți. Odată ce acest lucru se va întâmpla, va fi nevoie de standarde de evaluare din partea Agenției Române de Asigurare a Calității”, spune Sorin Cîmpeanu.

El spune că ar trebui certificate competența cadrelor didactice și infrastructura IT.

„Printre avantaje vă dau cu titlu de exemplu - dacă un profesor laureat al unui premiul Nobel are disponibilitate de a se adresa studenților români, dar nu o disponibilitate atât de mare încât să se deplaseze fizic în România, va putea să țină cursuri online la distanță. Sunt multe alte avantaje ale digitalizării care trebuie să fie păstrate și dezvoltate, dar în cadru legal. În momentul de față cadrul legal nu mai există, o dată cu dispariția stării de alertă”, a precizat ministrul Educației.

×
Etichete: elevi examene sondaj
x close