Peste 160 de mii de elevii de clasa a VIII-a au fost înscriși pentru a susține Evaluarea Națională 2024, anunță Ministerul Educației, într-un comunicat de presă, transmis cu o zi înainte de începerea examenelor.
Absolvenții de clasa a VIII-a susţin marţi, 25 iunie, proba scrisă la limba și literatura română de la Evaluare Naţională 2024.
Potrivit reprezentanţilor Ministerului Educaţiei, accesul în sala de examen al elevilor este permis între orele 8 – 8.30.
Totodată, nu este permis accesul în sala de examen cu manuale, dicționare, notițe, însemnări, cărți, care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum și cu telefoane mobile sau instrumente electronice de calcul, de stocare de informații sau de comunicare.
“Peste 160.400 de absolvenți ai clasei a VIII-a au fost înscriși în vederea susținerii examenului, organizat în 3.392 de unități de învățământ/centre de examen, conform datelor transmise de inspectoratele școlare județene”, anunță Ministerul Educației.
Cea de-a doua probă din cadrul examenelor de la Evaluare Naţională, clasa a VIII-a, este cea la matematică, care va avea loc joi, 27 iunie.
Proba pentru elevii care au studiat limba și literatura maternă este programată vineri, 28 iunie.
Mai mult, Ministerul Educației amintește că durata de rezolvare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute, calculate după completarea casetei de identificare (datele introduse de elevi vor fi verificate de asistenții din sălile de examen).
Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu maximum două ore, elevii pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Județeană/a Municipiului București de organizare a examenului, în baza prevederilor cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare care susțin examenele naționale în anul 2024, se mai arată în comunicat.
Structura subiectelor de la Evaluare Naţională 2024 pentru clasa a VIII-a
Structura subiectelor de la Evaluare Naţională 2024 pentru clasa a VIII-a sunt structurate astfel încât itemii să măsoare gradul de formare/dezvoltare a competențelor prevăzute în programa de examen, precizează Ministerul Educației.
La română, subiectul I de la Evaluare Naţională 2024 clasa a VIII-a cuprinde itemi obiectivi și semiobiectivi, de tip întrebare structurată, care vizează preponderent, evaluarea competentei de lectura, a competentei interculturale şi preponderent, evaluarea competentei lingvistice.
Subiectul II la limba română de la Evaluare Naţională 2024 clasa a VIII-a constă într-un item subiectiv, de tip eseu structurat, prin care se evaluează scrierea despre textul literar sau scrierea creativă.
Examenul la matematică de la Evaluare Naţională clasa a VIII-a este structurat în trei subiecte, fiecare valorând 30 de puncte. Vor fi acordate 10 puncte din oficiu, iar subiectele sunt alcătuite în conformitate cu programa aprobată de Ministerul Educației.
Cum se calculează media de admitere la liceu 2024
Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial o reprezintă media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele incluse în Evaluarea Națională, se precizează în Ordin.