Antena 3 CNN Actualitate Educație Prima inițiativă gratuită din România de a introduce educația socio-emoțională în sistemul de învățământ

Prima inițiativă gratuită din România de a introduce educația socio-emoțională în sistemul de învățământ

Dana Musceleanu
1 minut de citit Publicat la 11:08 13 Iun 2022 Modificat la 11:09 13 Iun 2022
pjimage (2)
Sursa foto: Fundatia Verita

Începând de astăzi, 13 iunie, profesorii se pot înscrie gratuit pentru a urma cursul online de orientare și pregătire din cadrul programului, urmând ca din septembrie să fie disponibile și cursuri online cu facilitatori români acreditați de celebra universitate americană cu scopul a-i pregăti pe educatori pentru predarea acestui curriculum la clasă.

Programul SEE Learnin, adus în premieră în România de Fundația Verita, prin Centrul de Resurse pentru Compasiune în Educație (CERC), este prima inițiativă gratuită din România de a introduce educația socio-emoțională în sistemul de învățământ. Programul se adresează profesorilor din ciclurile primar și gimnazial și ghidează cadrele didactice cu privire la modul, precum și la metodele prin care concepte ca educarea compasiunii și a discernământului etic sau gândirea sistemică pot fi introduse la clasă și în curicula națională.  

Înscrierile sunt deschise începând de astăzi, 13 iunie, pentru profesorii din întreaga țară, pe site-ul Centrului de Resurse pentru Compasiune în Educație (CERC) la acest link. Cursurile sunt gratuite.

De asemenea, pe 21 iunie, de la ora 17.30 are loc o prezentare a programului în premieră pentru publicul larg (părinți, profesori, oricine este interesat) prin intermediul platformei Zoom, prezentare desfășurată sub forma unui atelier de introducere în SEE Learnin cu facilitatorii acreditați în România.
Accesul este gratuit, pe bază de înscriere. Mai multe detalii se pot găsi pe pagina de Facebook a Fundației Verita

Educarea atenției, compasiunea și discernământul etic, rezilienţa

Beneficiarii SEE Learning sunt deopotrivă pedagogii și elevii, obiectivul fiind sprijinirea stării de bine a elevilor și crearea și dezvoltarea unui mediu de siguranță fizică și emoțională, plin de compasiune și implicare etică la clase, în școli și în comunitate.

În prima etapă a implementării programului SEE Learning în România, profesorii au la dispoziție cursul online de orientare. Programul oferă pedagogilor o structură pe etape de dezvoltare constând în: lecții ușor de implementat, cadru conceptual pentru proiectarea programei și resurse pentru pregătirea și dezvoltarea pedagogului. Cursul durează aproximativ șase ore, poate fi urmat în ritm propriu de catre fiecare cursant, iar la final profesorii primesc un certificat de participare si acces la primele patru capitole din manualele SEE Learnin traduse în limba română, în format electronic. În mod practic, ca rezultat al formării profesorilor în cadrul programului, educația socio-emoțională poate fi integrată în cadrul orelor de dirigenție, precum și la celelalte ore, în programe after-school și comunitare.

SEE Learning™ reprezintă cel mai înalt standard în educație, oferind experiențe de învățare complete, centrate pe componente-cheie precum: educarea atenției, compasiunea și discernământul etic, gândirea sistemică, reziliență și practică cu o abordare bazată pe înțelegerea traumei, se arată într-un comunicat al organizatorilor. 

×
x close