Elevii și cadrele didactice din România se vor bucura de o zi liberă în curând, cu câteva săptămâni înainte de vacanța de la finalul lunii octombrie.
Motivul este Ziua Internațională a Educației, sărbătorită în fiecare an pe data de 5 octombrie.
În acest an, ziua de 5 octombrie pică într-o zi de joi, așadar elevii vor merge la școală numai patru zile în această săptămână.
Ziua Educației este celebrată în fiecare an, la nivel mondial, pe data de 5 octombrie, încă din anul 1994.
În afară de ziua de 5 octombrie, liberă în toată ţara, elevii şi profesorii din Bucureşti se vor mai bucura de o a doua zi liberă.
Elevii din Capitală, liberi de Sf. Dimitrie cel Nou, patronul spiritual al Bucureștiului
Pe data de 27 octombrie, atunci când este prăznuit Sfântul Dimitrie cel Nou, patronul spiritual al Bucureștiului, este zi nelucrătoare, potrivit Contractului colectiv de muncă unic la nivelul grupului de unităţi al ISMB.
"Prin Contractul colectiv de muncă la nivelul grupului de unități al ISMB, ziua de 27 octombrie (Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou) este stabilită ca zi nelucrătoare în sistemul de învățământ de stat din municipiul București.
Ca atare, în săptămâna 23-27 octombrie 2023, nu pot fi programate a se desfășura "Săptămâna Școala Altfel" sau "Săptămâna Verde".
Metodologiile privind organizarea acestor două Programe stabilesc că ele trebuie să aibă "o durată de 5 zile consecutive lucrătoare", a explicat pe o rețea de socializare Iuliana Constantinescu, preşedintă a Reprezentanței Sectorului 2 Bucureşti, a Federației Naționale a Părinților.
Sursa: Contractul colectiv de muncă la nivelul grupului de unități al ISMB
Conform structurii anului şcolar, prima vacanţă din acest an începe vineri, 28 octombrie.
Basilica.ro: "De sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, elevii din Capitală vor avea zi liberă"
"Elevii din București vor avea liber pe 27 octombrie, de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor.
Contractul colectiv de muncă semnat la nivelul Inspectoratului Școlar al Municipiului București prevede că ziua de 27 octombrie este zi liberă pentru elevi și personalul din învățământ.
Sfântul Dimitrie cel Nou va fi serbat în 2023 într-o zi de vineri, ceea ce face ca elevii bucureșteni să înceapă prima vacanță a anului școlar 2023-2024 cu o zi mai devreme.
La Consfătuirea profesorilor de religie din Capitală, Reprezentantul Arhiepiscopiei Bucureștilor, Arhid. Eugen Maftei, a salutat decizia și a îndemnat părinții să profite de ocazie și să meargă cu copiii la biserică", scrie şi basilica.ro.
Conform structurii anului şcolar, prima vacanţă din acest an începe vineri, 28 octombrie. Astfel, elevii şi profesorii din Bucureşti vor lua vacanţă cu o zi mai devreme, de joi, 27 octombrie.
Structura anului școlar 2023-2024
Noul an școlar 2023-2024 va avea o durată de 36 de săptămâni de cursuri şi cinci vacanțe școlare.
Perioadele în care elevii vor merge la cursuri
Luni, 11 septembrie 2023 - vineri, 27 octombrie 2023
Luni, 6 noiembrie 2023 - vineri, 22 decembrie 2023
Luni, 8 ianuarie 2024 - vineri, 9 februarie 2024, respectiv vineri, 16 februarie 2024, sau vineri, 23 februarie 2024, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ.
Luni, 19 februarie 2024, respectiv luni, 26 februarie 2024, sau luni, 4 martie 2024, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 26 aprilie 2024.
Miercuri, 8 mai 2024- vineri, 21 iunie 2024;
Perioadele de vacanță ale elevilor în anul şcolar 2023-2024
Sâmbătă, 28 octombrie 2023 - duminică, 5 noiembrie 2023
Sâmbătă, 23 decembrie 2023 - duminică, 7 ianuarie 2024; o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024;
Sâmbătă, 27 aprilie 2024- marți, 7 mai 2024;
Sâmbătă, 22 iunie 2024- duminică, 8 septembrie 2024.