Elevii de gimnaziu sau liceu pot promova doi ani de studiu într-unul singur, dacă îndeplinesc trei condiții
Publicat acum 3 ore si 9 minute
Din toamnă apare o nouă materie. Elevii vor învăța secretele internetului, această materie urmând a deveni obligatorie pentru gimnaziu, începând de anul viitor, au decis șefii din Ministerul Educației, potrivit Libertatea.ro.
Astfel, la sfârșitul clasei a opta, aceștia vor ști să creeze pagini web.
În România, anul trecut munceau în domeniul informaticii peste 120.000 de persoane, dar numărul acestora ar putea crește simțitor în următorii ani, întrucât autoritățile din țara noastră vor să scoată pe bandă rulantă specialiști IT, dat fiind faptul că acest domeniu nu produce șomeri, iar salariile sunt peste medie.