Ce înseamnă, de fapt, exclusivist. Cuvântul e folosit aproape peste tot, deși nu ar trebui
Publicat acum 9 ore si 30 minute
Într-o postare pe site-ul mothersandthecity.ro, mama fetiței agresate de învățătoarea Angelica Puie din Ploiești face dezvăluiri cutremurătoare despre momentele grele prin care a trecut fetița ei:
„Totul a început în prima săptămână de școală. Septembrie 2014. Am crezut că învățătoarea care mi-a vorbit atât de frumos când ne-am cunoscut o să fie o doamnă specială. Cum fusese cea de la clasa pregătitoare. Am crezut. Știu. Sunt o naivă.
Lucrurile au luat-o la vale cu viteză luminii încă din a două zi de școală. Am luat-o pe fiica mea să mergem acasă. M-a strâns de mână și a zis „mami, doamna a țipat la copii”. Și așa a început cea mai urâtă lună din viață mea de părinte. Pentru că în fiecare zi scenarul se repeta. Cu mici diferențe. Într-o zi au avut de învățat o poezie. În prima săptămâna de școală. Nu știam de ce copilul nu se putea culca seară. Mi-a zis că nu știe poezia cum trebuie și m-a întrebat de 100 de ori “ce o să îmi facă doamna?”. Păi cum să-ți facă? Ce să-ți facă? Nu-ți face nimic! Ea nu și nu. Plângea disperată că nu știe poezia.
Și așa au început să mi se aprindă becurile. În altă zi, un coleg a fost pus la colț în față clasei. În aceeași zi, așteptând la prânz în sub geamul clasei am auzit-o. Jivina. Animalul. Urla la copii într-un fel pe care n-o să îl uit prea curând. Și nu numai că țipa, dar le vorbea urât. FOARTE urât.
Am mers la ședința cu părinții care a avut loc câteva zile mai târziu. Cu fragmentul din lege care spune că nu au voie să se poate așa cu ei. Am ridicat mână că un copil cuminte și mi-am prezentat problemă. Copiii erau amenințați cu doctori, poliție, repetență(!!!) Fetiță mea de 7 ani a plâns o zi întreagă că dacă o să o lase repetență că nu știu ce nu îi ieșea să facă. Doamnă a sărit că arsă. „Cineeee, euuuuuuu? Nu e adevărat!!! Copilul exagerează! Și până la urmă mai ridic și eu glasul că ei sunt mulți și vorbesc”. Ridici glasul? Serios? Așa îi zice?
Disperată de modul în care copilul mi se transformă în fața ochilor m-am hotărât să aflu exact ce și cum. În special pentru că fetița a venit acasă și cu simptome de infecție urinară. De unde, frate, în 7 ani n-a pățit așa ceva? De ce face pipi din 5 în cinci minute? Hai la analize, dă-te peste cap. Deși eram convinsă că nu e bolnavă. Analizele mi-au confirmat asta. Că apoi copila să îmi zică că doamnă nu le da voie să meargă la toaletă în ore. Și ea a văzut asta și s-a speriat că ar putea avea nevoie. Așa că era pe fond nervos. Minunat. A doua zi i-am pus reportofonul în ghiozdan și am instructat-o cum să nu fie prinsă .
Ce mi-au auzit urechile în cele 6 ore de înregistrări făcute în două zile se vede în material. Am crezut că mor. Că albesc. Că o să pățesc ceva sau o să pățească acea doamnă ceva. Pentru că îți vine să faci lucruri. Dar apoi îți aduci aminte că tu ești om civilizat. Iei copila repede și o muți la școala privată. Unde copilul își revine, înflorește, iese de acolo zilnic cu ochii scliplind spunând : „Mami, știi ce frumos a fost azi?”
Din 15 septembrie 2014 până în 13 octombrie 2014 n-am fost om. Și a trebuit să-mi văd copilul terorizat de femeia care trebuia să o iubească și să o învețe să scrie, să citească și să se bucure de cărți. Da, să se bucure. Nu să tremure. Nu să plangă de spaimă. Nu sa spună „mami, vreau sa ma imbolnavesc ca sa nu mai merg la școală”. Știu, am pretenții prea mari. Mâine avem bilet de avion doar dus către altă țară. Și da, această doamnă e unul din motivele pentru care facem asta. Ea și alții ca ea.”
