Antena 3 CNN Actualitate Educație Decizia Ministrului Educației privind desființarea intrării separate pentru profesori: "Cred că avem foarte multe situații"

Decizia Ministrului Educației privind desființarea intrării separate pentru profesori: "Cred că avem foarte multe situații"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 15:14 16 Ian 2024 Modificat la 15:14 16 Ian 2024
intrare in scoala elevi profesori
Ligia Deca nu se pronunţă în privinţa intrării separate pentru profesori: "Fiecare școală să decidă" Sursa foto: gov.ro/ profimedia

"Cred că în România, din punct de vedere al infrastructurii, avem foarte multe situații. Avem situații cu clădiri istorice care au una dintre intrări chiar pe trotuar, care este destul de îngust și se iese în stradă.", afirmă Ligia Deca.

"Avem școli unde există spații ample de intrare și nu ar fi o problemă să se intre pe aceeași intrare. De aceea, eu sunt pentru ca fiecare școală să prevadă în regulamentul de acces care sunt condițiile pe care comunitatea le consideră a fi acceptabile", a mai spus aceasta.

Ea apreciază că „aspectul pentru cadrul didactic se rezumă prin intrarea separată”.

"Cred că educația trebuie să fie despre dialog și învățarea reciprocă. Susțin faptul că fiecare școală în funcție de particularitățile constructive și de siguranță, că până la urmă și planurile de evacuare depinde infrastructură.

Deci în funcție de aceste elemente care țin de siguranța copiilor cred că trebuie gândit regulamentul, dacă e nevoie o intrare, de două, de mai multe intrări. Nu cred că această decizie se poate lua la centru, însă eu încurajez parteneriatul între cadrele didactice și elevi, care trebuie să fie bazat pe respect reciproc", încheie Deca.

Citeşte şi: Ministrul Educației, despre școlile cu toaleta în curte: "Cred că anul acesta vom rezolva problema"

Consiliul Național al Elevilor cere desființarea intrării separate pentru profesori în școli.

×
Parteneri
x close