Ana Iorga a primit pe mail o întrebare venită din partea unui telespectator curios să afle cum este corect: ''Plan de dezvoltare a comunei'', sau ''Plan de dezvoltare al comunei''.
''Domnul care mi-a scris spunea că i se par ambele variante de acord. Să vedem cum stau lucrurile, pentru că, într-adevăr este o situaţie foarte interesantă. Când avem astfel de construcţii, primul lucru pe care îl facem este să vedem la ce termen anterior se raportează substantivul în genitiv. Substantivul în genitiv este aici ''comunei''. Aşadar, întrebarea firească, vorbim despre planul comunei, sau despre dezvoltarea comunei.
În funcţie de răspunsul la această întrebare vom selecta forma corectă de acord. Intuiţia mea este că aici este vorba mai degrabă de dezvoltarea comunei, nu cred că e un plan al comunei, ci un plan privind dezvoltarea comunei. Aşadar, dacă este vorba despre dezvoltarea comunei, vom alege forma de feminin a articolului genitival. Adică vom spune ''Planul de dezvoltare a comunei''. Aceasta este varianta corectă de acord şi după părerea mea, cea mai logică, însă nu exclud varianta cealaltă. Dacă vorbim despre planul comunei, vom face acordul la masculin'', a spus Ana Iorga.