Formarea claselor pregătitoare vine anul acesta, în București, cu o modificare esențială: elevii vor fi repartizați pe clase în ordinea alfabetică a numelor sau prin tragere la sorți “în ședință publică organizată de școală”. De asemenea, repartizarea învățătoarelor la clasă se va face prin tragere la sorți, astfel încât școlile nu vor mai putea face “liste de copii” pentru o anumită învățătoare. Anunțul a fost făcut, în exclusivitate pentru Edupedu.ro, de către inspectoarea școlară generală adjunctă a Inspectoratului Școlar București, Liliana Toderiuc-Fedorca.
Detalii, pe edupedu.ro.