Antena 3 CNN Actualitate Educație "Cincizeci" sau "cinzeci", cum este corect? Pe cuvânt, cu Ana Iorga

"Cincizeci" sau "cinzeci", cum este corect? Pe cuvânt, cu Ana Iorga

Ana Iorga
1 minut de citit Publicat la 11:25 01 Sep 2021 Modificat la 11:30 01 Sep 2021
Ana Iorga
Sursa foto: Antena 3

"CINCIzeci" sau "CINzeci"? E una dintre acele întrebări-capcană.

Crezi că stii şi e totul limpede şi uneori când trebuie să scrii încep îndoielile. Cincizeci ar trebui să fie, totuşi de multe ori spunem cinzeci.

Ar fi logic să fie cincizeci, nu cinzeci, adică cinci, nu cin. Că e 18, 17. Dar apoi te gândeşti că nu e patrusprezece, ci paisprezece, nu e şasesprezece ci şaisprezece, deci poate e şi aici o formă prescurtată a lui cinci în interiorul numeralului compus. 

Aşadar: "Cincizeci" sau "cinzeci"? Aceeaşi întrebare şi pentru cinsprezece: "Cincisprezece" sau "cinsprezece"? 

Scriem corect: cincizeci şi cincisprezece. Deci numeralul cinci din interiorul formei compuse apare complet, scris chiar aşa. 

La pronunţie avem o libertate mai mare. Potrivit DOOM, e corect să spunem şi "cincizeci", şi "cinzeci", dacă rostim cu un tempo mai rapid.

La fel, putem spune şi "cincisprezece", şi "cinsprezece" dacă rostim în fugă. E important asta, pentru că multă lume rosteşte "cinzeci şi cinsprezece" şi ai senzaţia uneori că e greşit. Nu, e permis.

Şi cred că e permis pentru că e un context fonetic greu de rostit în discursul rapid: "cincisprezece" e o alăturare de sunete complicată şi de multe ori rostim simplificat, cinsprezece, atunci când nu spunem cinşpe.

Şi dacă tot suntem aici, să notăm în trecere alte două numerale pe care le pronunţăm greşit foarte des: spunem şi scriem "optsprezece", nu optisprezece sau optusprezece. La fel, e corect "şaptesprezece", nu şaptisprezece. 
 

×
x close