Antena 3 CNN Actualitate Educație Sute de cercetători și inventatori din întreaga lume așteptați la cea de-a XIV-a ediție EUROINVENT

Sute de cercetători și inventatori din întreaga lume așteptați la cea de-a XIV-a ediție EUROINVENT

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 16:24 07 Apr 2022 Modificat la 16:24 07 Apr 2022
euroinvent 2022
Sute de cercetători și inventatori din întreaga lume așteptați la cea de-a XIV-a ediție EUROINVENT Sursa foto: Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României

Marele Premiu Științific EUROINVENT 2022, în valoare de 10.000 de lei, va fi oferit, ca în fiecare an, de Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, partener științific permanent al acestui eveniment.

Acesta va fi oferit unui proiect de cercetare din domeniul gerontologiei și longevității.

Până acum au fost înscrise în concurs peste 300 de proiecte, din 31 de țări, 140 doar din România și peste 100 din Republica Moldova.

EUROINVENT aduce împreună cercetători şi inventatori din întreaga lume, dar şi oameni obişnuiţi, pasionaţi de ştiinţă, inventică şi cercetare.

"Pentru a avea o continuitate, în acet an, evenimentul are loc online și este unul mai mult stiințific. Ne dorim să scoatem în evidență acele invenții care pot fi puse imediat pe piață", a declarat Andrei Victor Sandu, organizator Euroinvent.

Euroinvent este singurul eveniment din România organizat sub egida Federației Internaționale a Asociațiilor Inventatorilor și Asociația Mondială a Invențiilor și Proprietății Intelectuale.

Evenimentul este organizat sub înaltul patronaj al Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Acesta promovează creativitatea și inovarea într-un context international larg și se află la cea de-a XIV-a ediție.

×
x close