Antena 3 CNN Actualitate Educație Cele mai slabe rezultate la Evaluarea Națională din ultimii trei ani. Ligia Deca: „S-au dat doar 65 de note de 10”

Cele mai slabe rezultate la Evaluarea Națională din ultimii trei ani. Ligia Deca: „S-au dat doar 65 de note de 10”

Ligia Deca hepta
Chiar dacă notele de la evaluare au fost mai mari decât la simulare, cei mai mulți elevi au avut în acest an note cuprinse între 7 și 9. Sursa foto: Hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    03 Iul 2024   •   15:27

Rezultatele la Evaluarea Națională 2024 au fost cele mai slabe din ultimii trei ani de zile, potrivit rezultatelor prezentate, miercuri, de ministrul Educaţiei, Ligia Deca.

Chiar dacă notele de la evaluare au fost mai mari decât cele pe care elevii le-au luat la simulare, cei mai mulți dintre ei au avut în acest an note cuprinse între 7 și 9.

Ministrul a spus că au fost obţinute 65 de medii de 10, acesta fiind cel mai mic număr din ultimii trei ani. În 2023 au fost 429 de astfel de note, iar în 2022, 221.

„Din punct de vedere al statisticilor naționale, la limba română, 77,6% dintre candidații prezenți au obținut note peste 5, față de 73,98% la simulare. Procentul este, așadar, în creștere. 

La matematică, 68,7% dintre candidații prezenți au obținut note peste 5, față de 42,37% la simulare. 

Avem, așadar, o creștere de peste 26%.

În ceea ce priveşte notele de 10 la limba română, 407 candidaţi au obţinut nota 10, la matematică 1.060 de candidaţi au obţinut nota 10, iar candidaţi care au obţinut nota 10 atât la limba română, cât şi la matematică avem 65 la nivelul întregii ţări. 

Între copiii care au obţinut medii între 5 şi 10, cel mai mare procent se situează în intervalul de medii 7,80 şi 8,99, puţin peste 33% dintre copii s-au situat în acest interval de medii (...).

Rezultatele nu sunt comparabile de la un an la altul. Nu avem evaluare standardizată și din acest motiv nu putem să facem o comparație. 

Nu putem să spunem că generația anterioară a fost mai bună sau mai puțin bună decât generația actuală”, a anunţat, miercuri, ministrul Educaţiei, Ligia Deca.

Potrivit ministrului, au fost prezenţi la Evaluarea naţională aproape 153.000 de candidaţi la fiecare dintre probele de limbă română şi matematică şi peste 8.300 de candidaţi la limba maternă.

Cea mai ridicată prezenţă s-a înregistrat în judeţele Bucureşti, Neamţ, Constanţa, Ilfov, Tulcea şi Gorj - peste 98%, iar cea mai scăzută - în judeţele Teleorman, Brăila, Olt, Satu Mare şi Bihor, cu o rată de prezenţă între 89,3% şi 91,4%.
 

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
Instanța a decis: Andrew și Tristan Tate sunt liberi să părăsească România
x close