Cea mai nouă grădiniţă din Sectorul 4 al Capitalei va intra în rețeaua unităților de învățământ începând din acest nou an şcolar și va putea găzdui 150 de copii proveniți din familii nevoiașe, care trăiesc de ani buni la limita subzistenței.
Proiectul de reabilitare face parte dintr-un program de incluziune socială în unul dintre cele mai defavorizate cartiere din Bucureşti.
"În primul rand ne interesează să prevenim abandonul şcolar. Să stimulăm incluziunea socială şi să venim în ajutorul tuturor persoanelor vulnerabile. Este o investiţie de aproximativ 1 milion de euro. Şi subliniez aici in aceasta zonă, avem neapărat nevoie de cât mai multe unităti şcolare de asemenea calitate'', a declarat Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4.
Cât timp s-a lucrat la refacerea clădirii, copiii au fost relocaţi într-o altă grădiniţă, alături de cele şapte cadre didactice.
Vor reveni acum în noua unitate de învăţământ, alături de alţi copii aflați în situația de abandon școlar si cu risc crescut de părăsire timpurie a școlii.
În cadrul aceluiaşi proiect de incluziune socială au fost reablitate şi blocurile de locuinţe din zonă, în care stau aproape 700 de persoane. Tot acolo a fost modernizată şi infrastructura rutiera și spațiul public urban.