Ce înseamnă cuvântul „OK” și de unde provine

Comentăm cele mai enervante anglicisme şi calcuri din engleză: „OK”, cuvântul englezesc care exprimă aprobarea, acceptarea, acordul, indiferența sau mediocritatea, în funcție de context.

„OK” e un cuvânt interesant, care a prins foarte bine în română. Ne enervează, dar îl folosim. Și poate însemna o mulțime de lucruri.  

Ca adjectiv şi adverb, „OK” are ba un sens pozitiv, ba unul negativ.

Înseamnă adecvat, acceptabil, în opoziţie cu rău. Exemplu: Televizorul lor e stricat, pe când al nostru e OK.

Sau mediocru, în opoziţie cu bun, bine. Exemplu: Televizorul lor e excelent, pe când al nostru e OK. Televizorul lor funcţionează impecabil, pe când al nostru merge OK.

Ca adverb folosit independent, „OK” arată acordul: Suni tu colaboratorii? OK, mă ocup eu.

Ca substantiv, „OK” exprimă tot acordul: A dat OK-ul pentru tipărire. A făcut câteva corecturi şi i-a dat OK-ul pentru imprimarea invitaţiilor în forma actuală.

„OK” are și niște derivate informale: „okayish” sau „okeish”. Adică acceptabil, tolerabil, cât de cât OK.

Exemplu: Cum te simți? Okeish. Oarecum OK.

Sufixul ish a intrat în română în limbaj informal și se atașează și altor adjective.

„OK” e informal. Ne place și ne enervează, culmea, din același motiv: ne place că e scurt, cuprinzător, înseamnă o mulțime de lucruri și scăpăm repede, fără prea multe nuanțe, și ne enervează exact din același motiv: că e un colac de salvare facil care omoară exprimarea nuanțată.