În anul școlar 2023-2024, Ministerul Educației acordă mai multe tipuri de burse pentru elevi.
Aceste burse sunt acordate în baza unor criterii menționate clar în noua metodologie-cadru de acordare a burselor școlare, aprobată prin ordinul de ministru nr. 6.238/08.09.2023.
Astfel, după caz, elevii pot beneficia de o bursă de merit, socială, tehnologică, de excelență olimpică I sau de excelență olimpică II.
De asemenea, Ministerul Educației acordă și o bursă pentru mamele minore.
Bursa socială, de exemplu, reprezintă o formă de sprijin pentru elevii din medii dezavantajate socioeconomic sau din grupuri vulnerabile sau cu situații medicale speciale, în vederea susținerii participării la activitățile didactice și a prevenirii abandonului școlar.
Acest sprijin se acordă la cerere, în funcție de situația materială/socială/medicală a elevului, a familiei sau a susținătorilor legali.
Bursa socială este acordată pentru susținerea activității școlare a:
- elevilor din familii cu un venit mediu net lunar/membru de familie, pe ultimele 12 luni, mai mic de 50% din salariul minim net pe economie;
- elevilor cu unul sau ambii părinți decedați, respectiv a celor asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție specială;
- elevilor din familii monoparentale;
- elevilor cu deficienţe/afectări funcţionale produse de boli, tulburări sau afecțiuni ale structurilor şi funcţiilor organismului;
- elevilor din familii care beneficiază de venit minim de incluziune.
Cât este bursa socială în 2024?
În anul școlar 2023-2024, valoarea bursei sociale este de 300 de lei, potrivit edu.ro.
Bursele sociale se plătesc lunar, pe întreaga durată a anului școlar, cu excepția lunilor în care elevii cumulează 10 sau mai multe absențe nemotivate.
Un elev poate beneficia de o singură bursă socială, chiar dacă îndeplinește mai multe criterii sociale.
Bursele se plătesc lunar, de către unitățile de învățământ, la data de 15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă.