Potrivit unui comunicat de presă al Asociaţiei Patronală a Industriei de Software şi Servicii (ANIS), la cea de-a şasea ediţie a programului, în urma evaluării, doar 11 proiecte selectate vor beneficia de o bursă în valoare de 5.000 de euro.
Programul se adresează cadrelor didactice universitare din toată ţara, care au vârsta de până în 40 de ani (împlinită în anul 2023), au introdus un curs/laborator nou în programă sau au actualizat unul existent, folosind metode inovatoare de predare, bazate pe noi tehnologii şi care se încadrează într-unul dintre cele şapte domenii tehnologice propuse în anul universitar 2023 - 2024: Artificial Intelligence & Machine Learning; Big Data; Cybersecurity; Internet of Things (IoT); Blockchain; Virtual Reality; Tech for All (introducerea cursurilor de tehnologie în facultăţi non-IT).
Pentru a fi eligibil, cursul/laboratorul propus este sprijinit de facultate, fiind cuprins în planul de învăţământ aferent anului universitar 2023-2024, în oricare din formele recunoscute: obligatoriu, opţional sau facultativ.
Citeşte şi: Admitere la Universitatea București, sesiunea de toamnă 2023: Peste 8.000 de locuri sunt scoase la concurs
Doritorii îşi pot înscrie proiectele în perioada 1 - 24 septembrie 2023, iar în premieră, în acest an, pot participa la program şi doctoranzii, nu doar asistenţii universitari şi lectorii. Ulterior, proiectele înscrise vor fi evaluate cursul lunii octombrie 2023, urmând ca bursele să fie anunţate public în cadrul evenimentului anual Gala Bursele ANIS programată pentru 15 noiembrie 2023.
La ediţiile anterioare, dintre cele 152 de proiecte înscrise, 56 au obţinut sponsorizări în valoare totală de 280.000 de euro. Până în prezent, în program au participat asistenţi universitari şi lectori de la 51 de facultăţi, aflate în 11 centre universitare din România.l