Antena 3 CNN Actualitate Educație Bucharest Summer University 2018 - Fundația Dan Voiculescu - de 10 ani Partener Educațional

Bucharest Summer University 2018 - Fundația Dan Voiculescu - de 10 ani Partener Educațional

2 minute de citit Publicat la 13:28 14 Aug 2018 Modificat la 13:28 14 Aug 2018
o_1ckrvk24v15l41p8rh9g1ad6159e8.jpg

În perioada 13 - 26 august 2018 se va desfășura Școala Internațională de Vară Bucharest Summer University 2018, cel mai important proiect organizat de Academia de Studii Economice din București și Uniunea Studenților Academiei de Studii Economice din București (USASE), prin intermediul Senatului Studenților, care a ajuns deja la cea de-a 14-a ediție.

De 10 ani, Fundația ”Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României” este Partener Educațional al acestui prestigios eveniment academic internațional.

Bucharest Summer University este o Școală Internaţională de Vară de renume, care se concentrează în principal pe problemele economice şi care are drept scop promovarea valorilor academice comune în rândul studenților din întreaga lume. Participanţii la Bucharest Summer University sunt studenţi ai universităților de renume din străinătate, dar și din ţară, înscriși la ciclul de licență, masterat sau doctorat.
Ediția din acest an a Școlii Internaționale de Vară ,,Bucharest Summer University” propune o temă de actualitate extrem de interesantă: „Cultural Heritage: fostering Community Spirit and Sustainable Development”. Un număr de 46 de studenți, din peste 30 de țări, precum Anglia, Albania, Bulgaria, Filippine, Grecia, Kosovo, Republica Moldova, SUA, Spania, Turcia, Thailanda, Norvegia, Kenya, Georgia, Brazilia, Argentina, Croația, Bangladesh, Belgia sau România şi-au manifestat interesul pentru tema ediţiei din acest an.

Evenimentul academic se bucură de participarea unor speakeri de excepție, printre care: Călin Vegheș – Decan al Facultații de Marketing ASE, Raluca Bărbulescu – Arhitect Asociația ”ARCHÉ”, Vice-Președinte Asociația ”ARCHÉ”, Șerban Toader – Senior Partner KPMG România, Dr. Mircea Toma – Președinte ”ActiveWatch”, Dr. Lavinia Bejenariu – Spitalul ”Socola” Iași, Radu George Bârlă – Istoric, Fondator și Președinte Asociația ”Renascendis”.

Școala de Vară Bucharest Summer University le propune participanților cursuri interactive, oferindu-le o serie de oportunități pentru inițierea unor dezbateri dinamice, schimb de idei și prezentarea unor soluții pentru problemele apărute în domeniul patrimoniului cultural și al dezvoltării durabile. Aceste discuții vor facilita o mai bună înțelegere a aspectelor vieții economice și culturale românești, europene și internaționale ale problemelor specifice, beneficiind de contribuția tuturor participanților. Activitățile din clasă vor fi completate de vizite de studiu la Banca Națională a României sau la Palatul Parlamentului.

De asemenea, Programul Bucharest Summer University 2018  va include, pe 15 august, conceptul „Global Village”, care se va desfășura într-un cadru informal, în ”Grădina Valorilor Românești”, cu susținerea Partenerului Educațional al Școlii Internaționale de Vară, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Global Village reprezintă o fuziune de tradiții și particularități multietnice, în care fiecare participant își va prezenta țara, obiceiurile și tradițiile.

Școala de Vară Bucharest Summer University oferă ocazia participanţilor de a-şi face noi prieteni internaţionali, de a învăţa de la unii dintre cei mai buni specialişti din domeniu, dar şi de a se bucura de numeroase activităţi culturale și recreative. Printre acestea se numără: vizita la Palatul Parlamentului și Banca Naţională a României, Global Village, Treasure Hunt, Bucharest City Tour, Turul cu bicicletele, Karaoke Party, activități competitive de team-building, dar și o excursie la Lacul și Barajul Vidraru-Transfăgărășan-Bâlea Lac, Poiana Brașov și vizitarea Castelelor Bran și Peleș.

Evenimentul este organizat de Academia de Studii Economice din Bucureşti, Asociaţia Absolvenţilor ALUMNI ASE şi Uniunea Studenţilor Academiei de Studii Economice din Bucureşti (USASE), prin intermediul Senatului Studenţilor, cu sprijinul Băncii Naţionale a României, având mentoratul academic al Facultăţii de Marketing și în parteneriat educaţional cu Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

 

×
x close