Antena 3 CNN Actualitate Educație Rezultate Bacalaureat în 2017, sesiunea specială: 77,95% dintre candidați au promovat

Rezultate Bacalaureat în 2017, sesiunea specială: 77,95% dintre candidați au promovat

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 22:52 13 Iun 2017 Modificat la 11:19 21 Sep 2023
o_1bihg74ffv0qn1r1pi9hqg3d8.jpg
Foto: Intact Images

Potrivit unui comunicat transmis marţi AGERPRES, din totalul de 195 de candidaţi care au susţinut examenul, 152 au obţinut medii care le-au asigurat promovarea.

Rezultate obţinute anul acesta au fost mai bune decât cele de anul trecut. Astfel, rata de reuşită este superioară celei înregistrate anul trecut, când a fost de 68,09%.

Au fost obţinute 45 de medii între 9 şi 9,99, 30 de medii între 8 şi 8,99, 29 de medii între 7 şi 7,99 şi 46 de medii între 6 şi 6,99.

Doi candidaţi au încheiat examenul cu media generală 10, precizează Ministerul Educaţiei.

La sesiunea specială a examenului de Bacalaureat au participat absolvenţii de liceu din loturile olimpice, care se pregătesc pentru competiţiile internaţionale sportive sau pe discipline, precum şi liceenii care susţin admiterea în universităţile din străinătate în aceeaşi perioadă cu prima sesiune a examenului propriu-zis (iunie - iulie).

×
x close