"Cum învățăm să avem un comportament asertiv". "Învață să comunici asertiv și eficient". Sunt doar câteva dintre numeroasele apariții ale lui asertiv. Iar dacă veți iniția o simplă căutare pe Google veți da peste o mulțime de astfel de exemple.
Aserivitatea pare a fi echilibrul. Este, asa cum înțelegem din utilizările din ultimii 10 ani, a reuși să fii ferm în reacții și atitudini, nici agresiv, nici moale sau pasiv. E reacția fermă și echilibrată care are puterea de a se face auzită și de a se impune. Cuvântul apare cel mai mult în domeniul psihologiei și în sfera aceasta a sfaturilor de dezvoltare personală.
Apar și multe definiții, iată una dintre ele: "Comportamentul asertiv se caracterizează prin autovalorizare, prin a avea curaj să îți exprimi propriile opinii și prin a ține cont de satisfacerea propriilor nevoi și dorințe fără a încălca drepturile și nevoile celorlalți."
Să fii asertiv înseamnă să fii încrezător și îndrăzneț. Atâta doar că acest sens modern din română nu e și în DEX. Asertiv și aserțiune apar definite foarte diferit: asertiv = cu caracter de aserțiune, iar aserțiune = Log. enunț, afirmativ sau negativ, care este dat ca adevărat; afirmație. Nu prea are nimic de-a face cu îndrăzneala și încrederea.
În engleză, a fi asertiv înseamnă a avea sau a arăta o personalitate încrezătoare și puternică. Aceasta este sursa noului sens din română, care nu mai e chiar atât de nou. Asertiv cu acest sens circulă în română mai întâi în domeniul psihologiei, dar s-a extins și în limbajul curent. Dacă e să evaluăm situația, e atât de folosit cu acest sens încât cred că ar trebui să intre în dicționare. A fost tradus așa în lucrările de specialitate, circulă cu acest sens în discursul specializat, încât mă îndoiesc că va dispărea sau va fi înlocuit de un termen românesc, mai ales că ați văzut că înglobează o mulțime de nuanțe, greu de echivalat într-un singur cuvânt.
