Săptămâna trecută, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, anunța că „în acord cu partenerii de dialog social, a fost eliminată media claselor V-VIII din calculul mediei de admitere la liceu. Astfel, ierarhizarea absolvenților se va realiza doar pe baza mediei obținute la evaluarea națională”.
Așadar, în cazul în care doi candidați au medii de admitere legale, aceștia vor fi departajați folosind, în ordine, următoarele criterii, potrivit art. 2 alin. (7):
”a) nota obținută la proba de limba și literatura română din cadrul evaluării naționale;
b) nota obținută la proba de matematică din cadrul evaluării naționale;
c) nota obținută la proba de limbă maternă din cadrul evaluării naționale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoștințelor de limbă maternă, susținută conform prevederilor art. 10 din Metodologia de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011—2012, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.802/2010 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011—2012, în cazul candidaților care solicită înscrierea la unități de învățământ cu predare în limba minorităților naționale;
d) media generală de absolvire a claselor a V-a — a VIII-a”, scrie EduPedu.ro.
Art. 2 alin. (8) din ordinul amintit stabilește că „în cazul în care la o unitate de învățământ, pe ultimul loc, există candidați cu opțiunea exprimată pentru acea unitate școlară și care au mediile de admitere, precum și toate mediile menționate la alin. (7) lit. a)—d) egale, atunci toți acești candidați sunt declarați admiși la opțiunea solicitată.
Elevii cu premii naționale și internaționale
„Elevii care au obținut, pe parcursul gimnaziului, premiul I la etapa națională a olimpiadelor școlare organizate și finanțate de Ministerul Educației sau au obținut premiile I, II sau III la competiții internaționale recunoscute de Ministerul Educației pot fi înscriși în clasa a IX-a, în anul școlar 2023—2024, peste numărul maxim de elevi în formațiunile/clasele de elevi”, potrivit ordinului.
De asemenea, și cetățenii ucraineni cu statut de elevi pot fi înscriși în clasa a IX-a, în anul școlar 2023—2024, peste numărul maxim de elevi în formațiunile/clasele de elevi.