
Ana Iorga a explicat miercuri, în rubrica „Pe cuvânt” de la Antena 3 CNN, că este greșit să spunem „Aneimaria”, dacă prenumele feminin se scrie legat. Astfel, forma corectă este „Anamariei”.
Aneimaria sau Anamariei? E un nume foarte frecvent și e important să știm cum facem flexiunea de G-D. E foarte simplu.
În primul rând, numele propriu feminin are în română mai multe grafii.
- Ana Maria
- Ana-Maria
- Anamaria
Candidatura Aneimaria sau candidatura Anamariei?
Ezitarea a reapărut în spațiul public când jurnaliștii trebuie să scrie despre Anamaria Gavrilă, al cărei nume e scris legat. E greșit să spunem Aneimaria Gavrilă, dacă prenumele feminin se scrie legat. Primul element, Ana, nu va marca flexiunea, pentru că formează un tot cu Maria. Corectă e flexiunea la final: Anamariei. Ne spune dicționarul. Așadar, iată formele corecte:
- Ana Maria - g.-d. Anei Maria
- Ana-Maria - g.-d. Anei-Maria
- Anamaria - g.-d. Anamariei