ADMITERE LICEU 2019. Miercuri, 3 iulie, începe completarea fișelor cu opțiunile elevilor pentru admiterea la liceu. Potrivit calendarului de admitere la liceu pentru anul școlar 2019 – 2020, publicat de Ministerul Educației, completarea fișelor pentru repartizarea computerizată are loc în perioada 3-7 iulie, iar termenul limită pentru verificarea lor este 8 iulie.
ADMITERE LICEU 2019. Repartizarea computerizată va avea loc în data de 12 iulie și tot atunci vor fi publicate listele la avizierele școlilor.
- Fişa de înscriere se completează în ordinea preferințelor, folosind codurile opţiunilor pentru profilurile, specializările sau domeniile de pregătire dorite.
- Pentru profilurile, specializările sau domeniile de pregătire la care predarea se face într-o limbă a unei minorităţi naţionale, candidații pot înscrie codul respectiv în fişa de opţiuni numai dacă au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă respectivă sau dacă au susţinut şi au promovat proba de verificare a cunoştinţelor de limba maternă menţionată la Art. 10, alin. 8 din Metodologia de admitere. În caz contrar, opţiunea va fi anulată în momentul repartizării computerizate.
- Pentru specializările la care predarea unei limbi moderne se face în regim bilingv, candidații pot înscrie codul respectiv în fişa de opţiuni numai dacă au susţinut şi dacă au promovat proba de verificare a cunoştinţelor la limba modernă respectivă şi au pe fişă nota obţinută la această probă, conform prevederilor Art. 11 din Metodologia de admitere. În caz contrar, opţiunea respectivă va fi anulată în momentul repartizării computerizate.
- Pe fișa de admitere a fiecărui candidat se pot afla note la cel mult două limbi materne diferite la rubrica „nota obținută la limba și literatura maternă la evaluarea națională“ (una dintre ele fiind, eventual, limba maternă din care a studiat disciplinele la gimnaziu).
Sursa: edupedu.ro