Prima săptămână de școală a fost una a bucuriei pentru 1.100 de elevi de clasa a cincea și a șasea din 24 de școli din județele Argeș, Bacău, Bihor, Buzău, Hunedoara, Mureș, Neamț, Satu Mare, Timiș, Vâlcea și Vrancea. Alături de partenerul Ruris, companie privată cu capital 100% românesc, Fundația Mereu Aproape a transformat săptămâna de început de an școlar în săptămâna încurajării învățatului, oferindu-le copiilor ghiozdane complet echipate. Cei mai mulți dintre ei aveau nevoie de aceste rechizite, aceștia provenind din familii cu posibilități materiale limitate. Proiectul face parte din campania
„Lăsați-mă să învăț” desfășurată de Fundația Mereu Aproape.
„Pentru mii de familii din România mersul copilului la școală e mai mult o povară decât o soluție pentru ieșirea din situații precare, uneori chiar dramatice. Campania este menită să umple aceste goluri sprijinindu-i pe părinți și să îi facă pe copii să trăiască bucuria de a învăța și, totodată, să îi ajute să înțeleagă că educația este propria investiție pentru un viitor mai bun”, a spus Alessandra Stoicescu, Președinte Fundația Mereu Aproape. Campania vine în contextul în care, în România, aproape 250 de mii de oameni sunt analfabeți, țara noastră ocupând locul trei în rândul țărilor din Uniunea Europeană cu cea mai mare rată a abandonului școlar.
"În acest an, echipa RURIS a mers alături de o parte dintre parteneri în campania derulată alături de Fundația Mereu Aproape. Astfel de proiecte sunt încurajate de fondatorul companiei, Cătălin Stroe, care consideră că succesul companiei trebuie îndreptat și către nevoile comunității din care facem parte. Cătălin Stroe susține succesul în România, susține că în țara noastră poți face performanță, prin efort susținut, printr-o echipă de oameni determinați și mai ales prin voință. Compania RURIS susține România și are atenția îndreptată către nevoile românilor, atât în ceea ce privește domeniul de activitate al companiei, cât și nevoile umane ale conaționalilor săi", a declarat Corina Gheoorghe, Director Marketing și Comunicare Ruris.
Curiozitatea și emoția trăite de copii la primirea ghiozdanelor au fost vizibile iar cuvintele lor vorbesc despre această bucurie. „Suntem încântați cu toții, și eu personal, și restul copiilor, pentru că este o faptă frumoasă și ne va ajuta să învățăm mai bine pentru că ne scutește de o cheltuială!”, „Ne-au ajutat foarte mult, că ne-au dat aceste cadouri care ne vor folosi pe parcursul anului să învățăm mai bine”, au spus elevii din județele Buzău și Oradea.
Campania „Lăsați-mă să învăț” a Fundației Mereu Aproape încurajează educația, urmărește reducerea abandonului școlar și a analfabetismului funcțional, recuperarea cunoștințelor pierdute de elevi prin absențe de la ore, din motive financiare, și deprinderea cunoștințelor de viață independentă.
Fundația Mereu Aproape a luat naștere acum 12 ani. Împreună cu partenerii săi, donatori, companii, jurnaliști și persoane publice, a ajutat peste un milion de oameni prin programe în domeniile sănătății, educației, culturii, social umanitare, dezastre şi advocacy. A contribuit la ajutorarea a peste 10.000 de sinistrați, a construit 81 de case și a salvat viața a peste 400 de copii și adulți. Până în prezent, ajutorul financiar și material oferit de Fundația Mereu Aproape depășește 10 milioane de euro. Mai multe detalii despre programele Fundației se regăsesc pe www.fundatiamereuaproape.ro, pe www.facebook.com/fundatiamereuaproape și pe www.schimbaoviata.ro.
RURIS, companie privată cu capital 100% românesc, și-a dezvoltat activitatea în domeniul motoutilajelor agricole în cei aproape 25 de ani de experiență în acest sector. Dorința sa de a răspunde nevoilor agricultorilor români cu o gamă completă de utilaje, pliate pe resursele financiare ale romanilor, a făcut ca această companie să inregistreze performanțe considerabile, de la an la an, ajungând în topul preferințelor pentru utilizatorii de motoutilaje agricole. Având depozitul central în județul Dolj, compania RURIS este prezentă la nivel național atât prin rețeaua de magazine proprii, cât și prin intermediul partenerilor fideli.