Antena 3 CNN Actualitate A murit actorul Eduard Marinescu. Avea 61 de ani

A murit actorul Eduard Marinescu. Avea 61 de ani

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 23:00 14 Dec 2020 Modificat la 23:00 14 Dec 2020
o_1ephfbfh7196bgl314jnk7v1fnvb.jpg

Eduard Mihail Marinescu s-a născut la Bucureşti pe data de 10 iunie 1959. El s-a alăturat echipei Teatrului Național Târgu Mureș la 1 iulie 1985 şi a rămas loial scenei târgumureșene întreaga sa carieră, jucând în peste 60 de spectacole.

Anunţul tragicului eveniment a fost făcut de colectivul Teatrului Național Târgu Mureș, care au transmis și mai multe mesaje de condoleanțe. 

"Anunțăm cu adâncă durere în suflet încetarea din viață a fostului nostru coleg și prieten drag, actorul Eduard Marinescu (10 iunie 1959 – 14 decembrie 2020)"

 Dintre cele mai importante roluri amintim: Polivec în Peripețiile bravului soldat Švejk (r. Eugen Mercus, 1986), Platan Stamatescu în …Escu (r. Nicoleta Toia, 1989), Christian Martin în O dragoste de milioane (r. Dan Alecsandrescu, 1991), Pompey în Măsură pentru măsură ( r. Theodor-Cristian Popescu, 1997), Şerban Boriga în Duelistul (r. Attila Vizauer, 2002) Ion Sorcovă în Domnișoara Nastasia (r. Sorin Misirianțu, 2009), Cebutkin în Trei surori (r. Harsányi Zsolt, 2016) şi Ipistatul în D`ale Carnavalului (r. Adi Iclenzan, 2019).

A jucat alături de actorii Generației de Aur a teatrului, a avut-o parteneră de scenă pe însăși mama lui, actrița Lidia Roșca-Marinescu, a jucat apoi alături de generațiile care au urmat, dar a jucat și online, cum o cer acum vremurile.

Așadar, Edi a fost un actor mereu prezent în viața Teatrului și va rămâne mereu prezent în sufletele și în amintirile noastre.

Cine dorește să ofere un ultim omagiu o poate face la slujba de Priveghi mâine, 15 decembrie, ora 16:30, și la slujba de Înmormântare miercuri, 16 decembrie, ora 12:00, la Capela Vili Funerar.

Transmitem sincere condoleanțe familiei și celor apropiați. Dumnezeu să îl odihnească în pace", au anunţat printr-un comunicat Colectivul Teatrului Național Târgu Mureș.

Cauza decesului este încă un mister

"Bunul Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace!”, a scris Luminita Praja, pe pagina de facebook a actorului Eduard Marinescu.

Domokos Erika-Claudiu, un alt coleg s-a arătat șocat. „Nu este posibil”, a scris acesta.

În ceea ce privește cauza morții, până acum nu se știu detalii cu privire la decesul actorului.

 

 

×
x close