Discuţiile despre securitatea regională vin la puţin timp după ce preşedintele Ucrainei a avertizat că Putin vrea să distrugă Republica Moldova.
Hellvig a avut întâlniri și cu Avril Haines, directorul Comunităţii Naţionale de Informaţii a SUA.
Principalele teme de pe agenda convorbirilor au privit situația de securitate regională și globală în contextul actual, cât și dinamica situației operative.
Cu acest prilej, a fost subliniată importanţa cooperării şi schimbului de informaţii dintre SRI şi serviciile de informaţii din SUA, rezultatele obţinute, precum şi modalităţile de continuare a parteneriatului strategic în domeniile analizate.
Conducerea SRI şi şefii structurilor de intelligence ale SUA au reconfirmat angajamentele ferme de a continua să lucreze împreună pentru a preveni şi contracara agresiunile care ameninţă securitatea naţională şi regională, inclusiv a celor cu impact la nivel global, potrivit comunicatului oficial al SRI.