Oricât de spectaculos ar fi un astfel de eveniment, urmărirea lui trebuie făcută cu mare atenție și măsuri de precauție.
Curioșii, dar și pasionații de astfel de fenomene astronomice sau cei care vor să fotografieze eclipsa trebuie să știe că observarea unui astfel de eveniment poate avea repercursiuni grave dacă nu își protejează ochii. Află în continuare de ce și cum!
Retinopatia Solară: Pericolul observării eclipsei fără protecție
"Expunerea ochilor fără protecție sau cu protecție improvizată în timpul unei eclipse solare poate determina afectarea celulelor fotosenzitive de la nivelul retinei și produce retinopatie solară. Retinopatia solară scade acuitatea vizuală și produce arsuri retiniene.
Arsurile retiniene nu sunt dureroase, deoarece la nivelul retinei nu există receptori pentru durere, iar simptomele nu apar imediat, ci la câteva ore de la expunere. Afectarea poate fi permanentă și nu are tratament." spune Dr. Beatrice Voiculescu oftalmolog specialist la optica medicală Videt.
Dintr-un motiv sau altul, există falsa impresie că dacă soarele este mai întunecat în timpul unei eclipse, este mai puțin periculos să îl privim direct. Această falsă impresie aduce cu ea riscul ca retina să ardă permanent.
Chiar și atunci când 99% din suprafața soarelui este acoperită, în timpul fazelor parțiale ale unei eclipse totale, semiluna fotosferică rămasă este intens luminată și nu poate fi vizionată în siguranță fără protecție.
Cum trebuie să urmărim acest eveniment unic?
Există două modalităţi prin care poţi vedea eclipsa:
Dacă vrei să te bucuri de eclipsă direct, va trebui să te protejezi dacă nu vrei să te alegi cu pete solare în viziune sau chiar să ajungi la orbire.
Ochelarii de soare normali (chiar şi cei polarizaţi), nu îți vor proteja vederea!
Soarele poate fi privit direct numai cu ajutorul unor filtre speciale, care de obicei conţin un strat subţire de aluminiu, argint sau crom, care au rolul de a atenua efectele ultravioletelor.
„Este absolut interzisă utilizarea altor materiale sau accesorii în afara ochelarilor specializaţi. Au existat persoane care au folosit ochelari improvizaţi pentru vizionarea eclipsei solare, iar ulterior acest lucru s-a dovedit a fi foarte nociv pentru ochi cauzând arsuri retiniene şi cecitate”, ne avertizează Beatrice Voiculescu, Medic oftalmolog Videt.
Filtrele improvizate acasă sunt de evitat, întrucât acestea se pot fisura de la supraîncălzire!
NU FOLOSIŢI:
Filme color, filme alb-negru care nu sunt argintii
Radiografii medicale cu imagini pe ele
Sticlă afumată
CD-uri sau dischete
Filtre fotografice cu densitate neutră și filtre de polarizare
Orice alte tipuri de ochelari care nu sunt special concepuți să te protejeze în timpul eclipsei
Pe moment nu se simte niciun disconfort sau durere, pentru că la nivelul retinei nu există receptori pentru durere, însă ochii sunt afectați!
Atenție pasionaților de fotografii: lentilele şi filtrele aparatelor foto nu vă oferă protecţie pe timpul eclipsei de soare!
Cei care vor să imortalizeze momentul eclipsei de soare, trebuie să fie conștienți că este mult mai dificil de fotografiat decât în cazul unei eclipse de lună, în special din cauza faptului că trebuie să privim direct în soare.
Eclipsa de soare poate provoca deteriorări atât atât la nivelul ochilor, cât și la nivelul senzorului de imagine al camerei.
Ochii trebuie protejaţi şi pe durata utilizării camerei foto!
Vizorul optic al camerei nu oferă protecţie împotriva radiațiilor solare, de aceea e indicat să nu se privească direct prin aparat fără a folosi filtre de protecţie.
Chiar dacă folosim smartphone-urile sau tabletele pentru a fotografia şi privim direct înspre ecran, dispozitivul tot trebuie poziţionat în sus, înspre eclipsă, iar acesta nu este suficient încât să blocheze contactul direct dintre ochi şi soare.
Indiferent de modul în care decizi să urmăreşti eclipsa de soare de pe 20 martie, este extrem de important să nu uiţi de protejarea ochilor.