Mai exact, bărbatul i-a filmat pe cei patru agenţi din Bucureşti în timp ce au oprit autospeciala jumătate pe trecerea de pietoni, jumătate pe trotuar chiar sub indicatorul "Oprirea interzisă".
În imaginile publicate de euronewsromânia se observă cum doi dintre agenţi stăteau la coadă la un fast food pentru a lua mâncare printre care şi shaorma şi gogoși, în timp ce al treilea agent a rămas în maşină.
Când a cerut socoteală agentului rămas în maşină despre încălcarea Codului Rutier, acesta a încercat să evite răspunsul.
Bărbat: Vi de pare că mașina este parcată regulamentar?
Poliţist rămas în maşină: Pai mă întrebați pe mine dacă e parcată regulamentar? Vi se pare că sunt eu la volan?
Bărbat: Nu, dar reprezentați Poliţia Română, nu? Deci cumva ar trebui să aveți cunoștințe de bază cu privire la lege, nu?
Poliţist rămas în maşină: Da, le am, spune polițistul care apoi a evitat să dea un răspuns mai elocvent.
Între timp, colegii să-i s-au întors cu mâncare la maşină şi autospeciala a plecat din zonă.
Clipul a ajuns pe reţelele sociale, iar reacția internauţilor nu a întârziat să apară.
"Inutilitate si bani publici aruncati degeaba pe salarii si pensii speciale, platiti degeaba, mai sunt si aroganti pe langa ca sunt inutili",
"E mai importantă mâncarea ca legea. Legea nu ține de foame",
"Şi nu şi-au dat amendă?",
"Cea mai buna educație se face prin exemplu personal. Așa polițiști, așa popor", sunt doar câteva dintre comentariile internauţilor la postarea cu cei patru poliţişti.