Antena 3 CNN Actualitate Echinocţiul de primăvară 2024. Data la care începe oficial primăvara astronomică

Echinocţiul de primăvară 2024. Data la care începe oficial primăvara astronomică

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 21:00 10 Mar 2024 Modificat la 21:00 10 Mar 2024
Echinoc?iu de prim?var? 2024
Echinocţiu de primăvară 2024. Data la care începe oficial primăvara astronomică Sursa foto: Unsplash | Jonathan Borba

Echinocţiul de primăvară 2024 are loc înainte de trecerea la ora de vară, fiind vorba despre un fenomen care marchează începutul primăverii astronomice.

În 2024, România va trece la ora de vară în noaptea de sâmbătă, 30 martie, spre duminică, 31 martie.

Echinocţiul de primăvară are loc, în acest an, pe 20 martie, la ora 05:06, aceasta fiind data în care ziua va fi egală cu noaptea.

Astfel, începând cu această dată, durata zilei va fi în continuă creștere, iar cea a nopții în scădere, până la solstiţiul de vară.

Primăvara astronomică, pentru toată emisfera nordică, începe, prin urmare, odată cu echinocţiul de primăvară.

Pe de altă parte, în emisfera sudică a Pământului, acest fenomen marchează începutul toamnei astronomice.

În regiunile polare din emisfera nordică, începe lunga zi polară, iar în cea sudică începe noaptea polară, care vor dura, fiecare, câte 6 luni.

Echinocţiu de primăvară 2024, un fenomen uimitor

"La momentul echinocțiului de primăvara Soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera australă a sferei cerești în cea boreală.

Când Soarele se află în acest punct, numit punct vernal, el descrie mișcarea diurnă în lungul ecuatorului ceresc, fenomen ce determină, la data respectivă, egalitatea duratei zilelor cu cea a nopților, indiferent de latitudine.

La latitudinile țării noastre, pentru care putem considera valoarea medie de 45°, această cifră reprezintă ți valoarea medie a înălțimii Soarelui deasupra orizontului la momentul amiezii.

Totodată, la data respectivă, Soarele răsare în punctul cardinal est și apune în punctul cardinal vest", informează Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu".

Când este echinocțiul de primăvară în următorii ani

  • Echinocțiul de primăvară 2025 - 20 martie 11:01;
  • Echinocțiul de primăvară 2026 - 20 martie 16:46;
  • Echinocțiul de primăvară 2027 - 20 martie 22:25;
  • Echinocțiul de primăvară 2028 - 20 martie 04:17.
×
x close