"Cred că Justiţia din România trebuie să facă dreptate celor care nu pot fi dovediţi faptic că sunt vinovaţi de infracţiunile menţionate în referatul pe care DNA l-a trimis către Comisia juridică. Dosarul, aşa cum vă este cunoscut, se numeşte Microsoft. El se referă la cumpărarea licenţelor Microsoft pentru computerele din Educaţie sau din alte ministere care aveau asemenea computere. Licenţele s-au cumpărat în anii 2004, în noiembrie 2009 şi în 2011, adică în perioadele în care eu nu eram ministrul Educaţiei. Nu există niciun document pe care eu să fi pus un aviz favorabil sau pe care eu să-l fi aprobat. Cred că numele meu nu avea ce căuta în dosarul numit licenţele Microsoft", a spus Ecaterina Andronescu.
Ea a adăugat că regretă că ocupă timpul Senatului cu acest eveniment. "Regret enorm situaţia aceasta extrem de nefericită pentru mine că ocup timpul Senatului cu acest eveniment. Nu vă cer să mă apăraţi prin votul dumneavoastră, pentru că am gândit în toată activitatea mea profesională, în modul în care mi-am condus această activitate profesională şi am răspuns responsabilităţilor cu care am fost însărcinată în anumite perioade de timp cu onestitate", le-a spus Andronescu senatorilor în plen.
Comisia juridică din Senat a dat marţi raport de admitere privind solicitarea DNA de declanşare a procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale în cazul foştilor miniştri Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu.
Plenul Senatului dezbate raportul de admitere al Comisiei juridice privind solicitarea DNA de declanşare a procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale în cazul Ecaterinei Andronescu.