”Luni, 9 noiembrie a.c., mătușa Floare Finta, Tezaurul uman viu al Țării Oașului, este invitată la Palatul Cotroceni, alături de alte personalități care dețin acest titlu, pentru a participa la o ceremonie în cadrul căreia va fi decorată de către președintele Klaus Iohannis cu medalia Meritul Cultural clasa I, pentru merite culturale deosebite”, a declarat directorul Muzeului Negrești-Oaș, Natalia Lazăr.
De asemenea, mătușa Floare va participa și la Gala tezaurelor umane vii organizată de Ministerul Culturii și Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, precedată de o expoziție meșteșugărească cu obiecte realizate de tezaurele umane vii ale României. Ea va fi însoțită la București de Natalia Lazar, care, în calitate de specialist, i-a întocmit mătușii Floare dosarul de candidatură, considerând-o o persoană reprezentativă pentru comunitatea din Țara Oașului, subliniind contribuția substanțială adusă la păstrarea și reafirmarea identității culturale patrimoniale imateriale.
Propunerea specialistului a fost susținută și de primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca, care a recomandat-o pe mătușa Floare în vederea obținerii titlului Tezaur uman viu.