Antena 3 CNN Actualitate E lege! Guvernul a decis: Se dau bani pentru mii de români: Care sunt condițiile

E lege! Guvernul a decis: Se dau bani pentru mii de români: Care sunt condițiile

<1 minut de citit Publicat la 19:50 22 Ian 2019 Modificat la 19:50 22 Ian 2019
E lege! Guvernul a decis: Se dau bani pentru mii de români: Care sunt condițiile

Guvernul a promulgat proiectul pentru modificarea Legii Educației, prin care consiliile locale sunt obligate să acorde burse elevilor în anul 2019. De aceste burse pot beneficia elevii din învățământul preuniversitar. Acestea pot fi: burse sociale, burse de studiu, burse de merit și burse de performanță.

Iniţiativa legislativă prevede ca bursele sociale, bursele de studiu, bursele de merit şi bursele de performanţă se stabilesc anual prin hotărâre de Guvern. Acestea se pot cumula, iar elevii cu cerinţe educaţionale speciale sau nedeplasabili pot beneficia de învăţământ la domiciliu.

„Pentru copiii cu dizabilităţi locomotorii, în vederea integrării acestora în învăţământul cu frecvenţă, se vor achiziţiona elevatoare sau procesul instructiv-educativ se va desfăşura într-o sală situată la parterul unităţii”, prevede actul normativ.

Mai multe detalii, pe Capital.

×
x close