În Harghita, a venit deja gerul. De trei zile, se înregistrează -15 grade Celsius în fiecare noapte. Este cea mai scăzută temperatură înregistrată la nivel naţional iar meteorologii spun că e în continuă scădere.
Temperaturile au scăzut sub minus 10 grade în cea mai mare parte a judeţului Harghita. La Miercurea Ciuc au fost însă minus 15 grade la orele dimineţii. Apa a îngheţat în râuri şi florile de gheaţă au apărut pe maşini, pe crengile copacilor, peste tot.
Harghitenii sunt obişnuiţi cu gerul, chiar dacă anul acesta a venit mai repede decât se aşteptau.
Minima absolută a lunii decembrie la Miercurea Ciuc a fost de minus 33 grade Celsius şi s-a înregistrat în anul 1998.