Antena 3 CNN Actualitate Duşa: Regionalizarea trebuie făcută pe principii ECONOMICE, nu ETNICE

Duşa: Regionalizarea trebuie făcută pe principii ECONOMICE, nu ETNICE

1 minut de citit Publicat la 07:11 27 Noi 2012 Modificat la 07:11 27 Noi 2012
Duşa: Regionalizarea trebuie făcută pe principii ECONOMICE, nu ETNICE
Foto: Agerpres
Ministrul Mircea Duşa a declarat, luni seară, că regionalizarea trebuie făcută pe principii economice, şi nu etnice, precizând că, în opinia lui, este o jignire la adresa românilor, în special a celor din Harghita şi Covansa, să faci campanie electorală vorbind de autonomia Ţinutului Secuiesc, informează Mediafax.
   
"Regionalizarea trebuie să se facă doar pe principii economice, nu pe principii etnice şi nici de o culoare. Cei care, în acest moment, îşi fac campanie electorală numai pe teoreme autonomiste şi pe acea teoremă a Ţinutului Secuiesc nu au argumente în acest sens şi cred că este chiar o jignire la adresa românilor, în mod special la adresa românilor din Harghita şi Covasna, să nu vorbim de obiective electorale, ci să vorbim de autonomia Ţinutului Secuiesc", a spus Duşa la un post de televiziune.
   
Potrivit lui Duşa, "sloganuri" cum ar fi cel despre autonomia Ţinutului Secuiesc nu îşi mai au locul în 2012.
   
"Aceste sloganuri nu îşi mai au locul în 2012. Cei care folosesc aceste elemente de campanie electorală ar trebui să fie mult mai serioşi şi să nu mai învrăjbească românii cu maghiarii care trăiesc în cele două judeţe, în bună înţelegere", a mai spus Duşa.

USL propune ca prin modificarea Constituţiei să fie instituite regiunile, iar varianta luată în calcul este de regionalizare pe actualele regiuni de dezvoltare ce funcţionează în ţară din 1998 şi care sunt coodonate de câte o agenţie pentru dezvoltarea regională, organism neguvernamentale, de utilitate publică.
   
Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la Suceava, că varianta USL de regionalizare, cu cele opt actuale regiuni de dezvoltare nu este bătută în cuie, dacă se prezintă o propunere mai bună, dar că este cea mai posibilă.
   

×
Etichete: Mircea Dusa
x close