Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat că va merge la Miercurea Ciuc să vadă dacă mai are dreptul să vorbească limba română sau dacă nu cumva are nevoie de paşaport, el susţinând că discursul primarului Raduly, potrivit căruia limba maghiară este obligatorie în oraş, aminteşte de Hitler, informează
Mediafax.
Duşa, a declarat, marţi, că declaraţiile făcute cu o zi în urmă de primarul municipiului Miercurea Ciuc, Raduly Robert Kalman, cu prilejul arborării drapelului secuiesc de către membri ai Partidului Popular Maghiar din Transilvania reprezintă "o obrăznicie fără margini".
"O obrăznicie fără margini a primarului din Miercurea Ciuc. Nu este posibil ca un asemenea discurs să fie adus în dezbatarea publică, un discurs care mi se pare că se auzea doar pe vremea lui Hitler. De altfel, primarul din Miercurea Ciuc, folosind asemenea invective la adresa românilor, dar şi a maghiarilor din Harghita, deopotrivă, nu face altceva decât să îi învrăjbească unii împotriva celorlaţi", a spus Duşa, care este şi deputat de Harghita.
În opinia acestuia, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) ar trebui să se autosesizeze şi să nu aplice numai sancţiuni contravenţionale, care vor fi conteste în instanţă şi nu se plătesc, ci măsuri dure împotriva primarului Raduly Robert.
"Cunoaşterea limbii maghiare e OBLIGATORIE în Miercurea Ciuc, nu discriminatorie", susţine edilul oraşului"Având în vedere că asemenea ieşiri au mai existat în discursul public al primarului din Miercurea Ciuc, CNCD ar trebui să ia o măsură foarte dură împotriva acestui primar, nu doar sancţiuni", a afirmat Mircea Duşa.
El a adăugat că va merge la Miercurea Ciuc să se convingă dacă mai are "dreptul" să vorbească limba română.
"Voi veni la Miercurea Ciuc zilele următoare, să văd dacă mai am dreptul să mai vorbesc limba română sau poate ca să ajung acolo am nevoie de paşaport. Noroc că am un paşaport diplomatic. Îmi aduc aminte că astfel de gesturi au mai existat atunci când o persoană, căreia nu vreau să-i rostesc numele pentru că este neimportantă, interzicea ca Eminescu şi subsemnatul să avem acces în Miercurea Ciuc. Într-o lume normală şi într-o Românie a anului 2013 nu cred că pot fi folosite asemenea discursuri. Cu calmul şi responsabilitatea necesară, fac apel la primarul din Miercurea Ciuc să îşi vadă de problemele administrative ale municipiului şi să nu mai comită astfel de gesturi", a conchis Mircea Duşa, care este din Topliţa.
Mircea Duşa a fost primar la Topliţa, prefect de Harghita şi se află la cel de-al treilea mandat de deputat al acestui judeţ.
Un drapel secuiesc de dimensiuni mari a fost arborat, luni, în centrul municipiului Miercurea Ciuc, de către reprezentanţii Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), ca simbol al dezideratului de obţinere a autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc.