"Ne pare rău pentru dificultăţile întâmpinate de participanţii la concert, atunci când au încercat să achiziţioneze apă sau orice alt produs, pentru a se hidrata.
Compania noastră a respectat condiţiile impuse de organizatorii evenimentului, atât în ceea ce priveşte numărul de puncte de servire, cât şi amplasarea acestora sau modalităţile de plată puse la dispoziţia spectatorilor. Vremea caniculară, numărul mare de participanţi şi aspecte care au ţinut de organizarea evenimentului au generat această situaţie neplăcută. Ne dorim ca asemenea momente să nu se mai repete şi vom căuta soluţii pentru viitor", se arată în comunicatul firmei de băuturi răcoritoare.
Scuzele prezentate vin la o zi după ce un alt sponsor al evenimentului a anunţat că va oferi celor care au fost la concert un bax de bere.