Antena 3 CNN Actualitate După profesori şi poliţişti, funcţionarii publici cer şi ei salarii mai mari

După profesori şi poliţişti, funcţionarii publici cer şi ei salarii mai mari

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 17:33 19 Aug 2015 Modificat la 17:33 19 Aug 2015
bag.jpg
Foto: Agerpres
Funcţionarii publici cer şi ei salarii mai mari, după ce Guvernul a decis să mărească leafa medicilor cu 25%.

Prim vicepreşedintele Sindicatului Naţional a Funcţionarilor Publici spune că în loc de bani, ei primesc atenţionări că administraţia publică este supradimensionată.

"Noi cei din Finanţele Publice, Fiscul românesc, cei care administrăm bugetul de stat, cei fără de care nu ar fi posibile aceste lucruri, poate mult prea decenţi în pretenţii şi conştienţi despre impactul unor astfel de măsuri, stăm nepăsători si indiferenţi.(...) Fără acordarea unei atenţii speciale importanţei sociale a muncii prestate de noi, dezideratele oricărui guvern şi aşteptările cetăţenilor vor fi iluzii care se vor transforma foarte rapid în amăgiri şi la un moment dat în furie", spune Liviu Toader pe Facebook.

×
x close