Antena 3 CNN Actualitate După gratii, dar cu indemnizaţia de parlamentar în buzunar. Boldea şi-ar putea primi banii, chiar dacă e după gratii

După gratii, dar cu indemnizaţia de parlamentar în buzunar. Boldea şi-ar putea primi banii, chiar dacă e după gratii

1 minut de citit Publicat la 07:48 30 Mar 2012 Modificat la 07:48 30 Mar 2012
După gratii, dar cu indemnizaţia de parlamentar în buzunar. Boldea şi-ar putea primi banii, chiar dacă e după gratii
Foto: Mediafax
Deputatul Mihail Boldea şi-ar putea primi, în continuare, indemnizaţia şi banii pentru biroul parlamentar, deşi se află după gratii. Parlamentarii nu şi-au închipuit, probabil, niciodată că unul dintre ei ar putea fi arestat preventiv, aşa că o astfel de situaţie nu e prevăzută în regulament.

Acum, conducerea Camerei Deputaţilor nu ştie dacă să-l plătească sau nu pe Boldea. Mai ales că senatorii s-au ales cu un proces la CEDO după ce i-au tăiat banii lui Cătălin Voicu, ultimul ales ajuns în arest. 

Tot de la Parlamentul României, Mihail Boldea a primit, în total, din septembrie anul trecut şi până acum, aproape o sută de mii de lei.  Ca să iniţieze şi să voteze legi.

Nici unul dintre colegii de la UNPR, însă, nu l-au văzut la vreo şedinţă în ultimele luni. Şefii Camerei Deputaţilor nu ştiu acum dacă să-l plătească sau nu pe Boldea.

Asta au crezut şi senatorii în 2010 când Cătălin Voicu a intrat în arest preventiv pentru un an şi patru luni. Cum era evident că nu mai avea niciun fel de activitate parlamentară, aleşii i-au tăiat toate drepturile băneşti. Senatorul Voicu, însă, crede că i se cuvine fiecare leuţ pierdut. Peste 200 de mii de lei.




×
x close