Antena 3 CNN Actualitate După ce au sărbătorit Lăsata Secului, creştinii intră în postul Paştelui

După ce au sărbătorit Lăsata Secului, creştinii intră în postul Paştelui

1 minut de citit Publicat la 09:14 15 Feb 2010 Modificat la 09:14 15 Feb 2010
După ce au sărbătorit Lăsata Secului, creştinii intră în postul Paştelui
Creştinii intră, de luni, în postul Paştelui. Este cel mai aspru post al creştinilor şi durează 40 de zile, până în duminica Paştelui, pe 4 aprilie.

Postul dinaintea Învierii Domnului este cel mai lung şi cel mai aspru dintre cele patru posturi de peste an. Pentru călugări, Postul Paştelui este o adevarată şcoală a pocăinţei.

În timpul postului, nunţile sunt interzise, iar credincioşii trebuie să se spovedească, pregătindu-se pentru Împărtăşanie.

În acest an, Paştele va fi sărbătorit pe 4 aprilie, atât de către ortodocşi cât şi de către catolici.

Duminică, românii au sărbătorit Lăsata Secului, ultima zi dinaintea intrării în Postul Paştelui. La sate, dar şi la oraşe, oamenii au ieşit la horă şi au petrecut după obiceiuri străvechi până noaptea târziu.

În judeţul Alba, sărbătoarea de Lăsata Secului a început cu o slujbă religioasă. Odată cu lăsarea întunericului oamenii au aprins "Odăiţele", un foc purificator prin care se ard răutăţile, după cum spun preoţii din zonă.

Obiceiul spune că, de Lăsata Secului, oamenii trebuie să se împace cu cei pe care au fost supăraţi.

Obiceiul Odăiţelor este păstrat cu sfinţenie şi în judeţul Gorj.

În Banat, în schimb, Lăsata Secului este sărbătorit printr-un mare bal. Sătenii se îmbracă în haine populare şi se strâng la căminul cultural.

Antena 3

×
Etichete: post Paste
x close