Dunărea a atins un nivel maxim de 6,93 metri, sub nivelul de 8,91 metri înregistrat în 2013, când au avut loc inundații în Europa Centrală după ploile abundente de la sfârșitul lunii mai din acel an, potrivit Direcției Generale pentru Managementul Apelor din Ungaria.
Deși inundațiile de anul acesta de pe Dunăre nu au provocat pagube majore în Budapesta, experții au avertizat că schimbările climatice ar putea face ca inundațiile timpurii să devină mai frecvente.
Autoritatea pentru ape a precizat că ultima dată când nivelul Dunării a depășit 6 metri într-o lună decembrie a fost în 1987, dar atunci nu a inundat drumurile de dig.
”Îmi amintesc inundații mari, dar nu în decembrie. În decembrie, Dunărea obișnuia să înghețe. Îmi amintesc vremuri când eram foarte tânăr și gheața din jurul Podului cu Lanțuri trebuia spartă cu explozii”, a declarat Miklos, care a refuzat să își dea numele de familie, relevă Reuters, citat de Mediafax.