Antena 3 CNN Actualitate Doliu în muzica populară! Dumitru Stroie, solist în grupul "Junii de la Jidvei", şi-a pierdut viaţa în cumplitul accident din Argeş

Doliu în muzica populară! Dumitru Stroie, solist în grupul "Junii de la Jidvei", şi-a pierdut viaţa în cumplitul accident din Argeş

Bărbatul mort în accidentul rutier produs vineri dimineaţă, pe DN 7 Pitești – Râmnicu Vâlcea, la kilometrul 129, în zona localității Drăganu-Olteni, este binecunoscut în lumea muzicii.

o_1eprdddpps8f1gqej8ct0h8lqb.jpg
Sursa foto: Facebook
de Georgiana Adam    |    18 Dec 2020   •   19:45

Dumitru Stroie (foto) a fost solist în grupul de muzică populară "Junii de la Jidvei". Avea doar 30 de ani.

Stroie a murit în timp ce se îndrepta către București, unde ducea marfă pentru magazinul său. Familia sa deține în Capitală mai multe magazine cu produse tradiționale din Mărginimea Sibiului.

Dumitru Stroie s-a născut în localitatea Jina din judeţul Sibiu. Pe pagina sa de Facebook pe care o are împreună cu soția sa, Stroie a susţinut constant tradițiile și folclorul românesc.

Ultima postare, cu o zi înainte de tragedie, este un colaj cu colinde de Crăciun.

În clipul următor, Stroie interpretează o piesă lansată în 2020.

Accidentul mortal din Argeş: cântăreţul ar fi pătruns pe contrasens

Conform celor relevate de cercetările poliţiei, Stroie a decedat după ce autoutilitara pe care o conducea ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un TIR, în zona localității Drăganu-Olteni din județul Argeș.

Pompierii din Argeș au intervenit să îl salveze pe șoferul autoutilitarei, care rămăsese încarcerat, însă acesta suferise leziuni grave iar paramedicii n-au mai putut decât să constate decesul.

×
Subiecte în articol: Dumitru Stroie Junii de la Jidvei
Citește mai multe din Actualitate
» Vezi toate știrile din Actualitate
Cele mai noi știri
Parteneri
x close